Lucruri de care sunt mândră

Sunt destul de puţine lucruri cu care să mă laud. Nu sunt narcisistă, nu-mi place să mă laud singură, dar mă bucur când mă laudă alţii [pe merit] şi, la provocarea Avon, o să încerc să găsesc 15 lucruri care m-au făcut mândră în ultimii ani. 

Blogul. Primul şi cel mai important, chiar dacă uneori pare că-l ignor, blogul este precum copilul meu. Sigur, le dau haterilor fanilor mei înfocaţi motive de comentat afirmând asta, dar chiar aşa îl simt. N-oi fi eu cea mai bună mamă, că nu i-am mai făcut de mult analizele, nu i-am prea cumpărat haine noi, dar nu trece o zi fără să-l ascult şi fără să-l învăţ câte ceva.

Plimbările prin ţară şi călătoriile în afara ei. Un an în care nu am călătorit este un an pierdut, un sezon în care am stat doar acasă şi mi-am împărţit timpul între locul de muncă şi apartament, la fel, poate fi trecut la “pierderi”. Nu călătoresc pe cât de mult mi-aş dori, pentru că nu-mi place în mod deosebit partea de organizare a excursiilor. De-abia aştept să-mi iau permisul, să am maşina mea [aici mai avem de lucrat puţin…] şi să pot pleca oricând, oriunde am chef. Sunt sigură că voi merge mai des în Austria decât la Bucureşti, pentru că de fiecare dată când mă apucă dorul de ducă, mă văd în Viena sau într-unul din multele sate incredibil de frumoase ale Austriei.

Casa mea. Casa mea nu-i chiar a mea, e casa noastră, chiar dacă eu sunt proprietara. Când m-am mutat în apartamentul ăsta, mi se părea foarte mic, pereţii erau zugrăviţi în culori tari şi urâte, în baia mare nu mai era chiuvetă şi parcă nici cadă, pereţii băii erau daţi cu vopsea verde lucioasă, uşile erau toate din carton sau rumeguş presat şi eu aveam senzaţia că “vin” toate pe mine şi mă sufocă. La a doua vizită, aveam deja gresie şi faianţă pe jos şi pe pereţi, uşile erau schimbate cu unele noi, pereţii erau albi; începuse să arate a casă locuibilă, datorită părinţilor mei. Acum e mai mult decât un apartament, e acasă, pentru că de fiecare dată când “m-am scăpat la bani” am mai făcut câte ceva [mă rog, nu atât eu, cât Sebi], aici mă simt în siguranţă şi aici e PATUL MEU.

Faptul că am învăţat să conduc. Până la jumătatea lunii viitoare nu-i oficial, pentru că încă nu am permis, dar sunt mândră de mine pentru că acum ştiu cum să plec de pe loc fără să opresc motorul, ştiu ce înseamnă toate indicatoarele pe care le văd de atâţia ani pe marginea drumului, ştiu să fac parcarea cu spatele, parcarea laterală cu spatele, pornirea din rampă etc. Şi da, mă simt mai importantă. :D Cel puţin în ochii mei sunt mai importantă decât eram în urmă cu cinci săptămâni.

Sebi. Sebi nu este “realizarea” mea, este soţul meu, cu care împart bune şi rele, care mă suportă şi atunci când nu sunt prietenoasă, care mă susţine indiferent cât ar fi de creţe ideile pe care vreau să le pun în aplicare, mă încurajează să devin un om mai încrezător în propriile forţe, mă laudă şi mă apreciază atunci când e cazul – şi reciproca e valabilă, cu menţiunea că eu sunt şi “moderatoarea” lui.

Ai mei. Ai mei, ai mei, ai mei n-au avut habar… şi dacă n-au avut habar, au învăţat. Îmi place că sunt cei mai tineri părinţi, chiar dacă se învârt în jurul vârstei de 50 de ani. Tata are blog pe care scrie doar atunci când îl enervează ceva, iar în rest stă/lucrează multe ore pe zi în faţa unui ecran de laptop, Mama mi-a confiscat tableta şi când nu stă pe bloguri şi pe Facebook fie se joacă, fie caută chestii [reţete, informaţii de tot felul etc]. Mi-e drag de ei că au îmbrăţişat tehnologia şi le place să fie la curent cu noutăţile.

Scrisul meu de mână. Nu ştiu cât e exerciţiu şi cât moştenire genetică în scrisul meu de mână, cert e că scriu frumos. Aici nu-i loc de modestie, pentru că nu e cazul. :->

Faptul că în QuarkXpress mă simt ca în grădina mea, Corel mi-e prieten bun, iar cu Photoshop mă descurc onorabil, chiar dacă nu voi ajunge niciodată să “desenez” ca tipul ăsta. Şi pe două din astea trei le-am învăţat singură.

Rămânem la partea “tehnică”: mă bucur că ştiu un picuţ de html, cam cât să nu fac ochii mari la tag-urile uzuale. Aş fi învăţat mai multe dacă nu mi-ar fi fost lene; ştiu că nu-i niciodată prea târziu, dar mă complac în comoditatea pe care mi-o oferă blogul prin [platforma] WordPress.

Sunt în stare să “ţin” în spate o casă, chiar dacă-i un picuţ cam mare pentru un singur om. Reuşesc să fac curat, dar nu-i bai, că are cine să facă dezordine şi mizerie după mine, ştiu unde se plătesc gazul [online!], curentul [online!], cablul+interneţii [online!] şi “asociaţia”, am constatat că nu mor de foame nici dacă sunt lăsată singură acasă timp de o lună, ştiu să bat cuie, ştiu să le scot, ştiu să spăl geamuri, toate plantele Mamei mele sunt bine-merci, pentru că le ud măcar o dată la două zile, ştiu cum să întind hainele fără să ocup prea mult spaţiu, ştiu şi să spăl de mână dar prefer să nu o fac, mai ales pentru că am avut dintotdeauna maşină de spălat, ştiu să cos da’ nu-mi prea place, teoretic ştiu să curăţ/dezgheţ un frigider/congelator, dar nu mai e cazul [thank God & Ariston for “No frost”!]. Sunt departe de titlul de “gospodină perfectă”, dar mă descurc onorabil. Nu ştiu să fac pâine şi refuz să învăţ, cât timp o pâine costă 1,7 lei şi o găsesc la orice oră din zi sau din noapte la brutărie.

Nu am adunat 15 lucruri de care sunt mândră, cred că s-au “făcut” chiar mai multe cu ultimul paragraf. În concluzie, I’m a good catch. :P

2 thoughts on “Lucruri de care sunt mândră”

  1. Uite, acum ai un motiv in plus sa fii mandra:acela ca ai luat permisul si, cine stie, poate curand vei avea de udat si o masina numai si numai a ta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.