Lunea mâinilor îndemânatice: Cum mi-am făcut müsli acasă

Am gătit! Glumesc, un șnițel și-o pită în ou mai știu să fac și eu, dar dacă are cine să-mi facă mâncare bună, la ce să mă mai chinui? În ideea de a mânca sănătos, am zis că nu ar strica să folosesc câteva dintre ingredientele pe care le aveam deja în combinație cu unele pe care le-am tot cumpărat în ultima perioadă și să îmi fac propria rețetă de müsli

A fost ușor, ce naiba ar putea fi greu în a amesteca niște chestii într-un borcan? Cel mai greu a fost să aștept randarea filmulețului pe care îl vedeți mai jos, care a fost realizat din circa 700 de poze. Pozele le-am făcut eu, dar la editarea video m-a ajutat Sebi, că el are un computer un picuț mai puternic decât laptopul meu.

Când am terminat mi-am dat seama că am pus cam mulți fulgi și cam puține fructe, dar deși din imagini pare că am un borcan plin cu fulgi și câteva fructe confiate, în realitate sunt doar puțin mai mulți fulgi decât ar fi trebuit. E OK, müsli-ul e folosibil și cât se poate de comestibil.

Pentru müsli home made am folosit:

  • 500 g fulgi de ovăz K Classic, marcă proprie Kaufland
  • 500 g fulgi de grâu K Classic
  • 200 g semințe de floarea soarelui crude (nesărate și neprăjite) K Classic
  • 2 x 150 g prune uscate Poex
  • 100 g ananas confiat Fruit Orchard
  • 100 g papaya cub confiat Fruit Orchard
  • 100 g merișor cu suc de coacăze îndulcit Jasmin
  • 50-100 (?) g de caju crud (și nesărat) de la Solaris
  • aprox. 50 g de stafide verzi de la Solaris
  • câțiva fulgi de porumb, doar de amorul artei, că mie nu-mi plac în müsli

Am încercat să fac primul meu video de tipul stop motion animation. Am folosit pentru ce vedeți mai jos 700 de fotografii făcute când cu mâna stângă, când cu dreapta (uneori cu nasul). Cu cealaltă mână mutam pungile dintr-o parte în alta. A fost distractiv, chiar dacă am „filmat” de una singură și sper să placă și vouă.

Și da, mi-am dat seama după ce am făcut multe poze că nu pot să pun curmale cu sâmburi în borcan și, la sfârșit, mi s-a părut că nu sunt destule fructe uscate și am revenit asupra deciziei de a nu pune două pungi de prune uscate. Deci am pus două, până la urmă.

Cât despre müsli, nu ezitați să vi-l faceți singuri acasă, mai ales dacă îl consumați zi de zi, așa cum face mama mea. O să fie foarte încântată de acest articol și mai ales de ditamai borcanul, când o să vadă ce mi-a ieșit!

UPDATE 5 noiembrie 2015: Sau, și mai simplu, puteți să vă cumpărați fructe uscate vrac, de la Auchan, cu 26 de lei kilogramul, și să le amestecați cu ce nuci și fulgi vă doriți. Nimic mai simplu!

fructe uscate vrac

7 thoughts on “Lunea mâinilor îndemânatice: Cum mi-am făcut müsli acasă”

  1. Cel mai bun e cel pe care și-l face omul acasă, bine că ai făcut filmulețul, să vadă lumea că nu e deloc greu. E pe sistemul pui ce ai (că sunt o mie și unul de feluri de fulgi, nuci, fructe sucate sau confiate). Și dacă n-ai, nu pui:)
    Cu lapte sau cu iaurt?

Dă-i un răspuns lui Diana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.