Mărci proprii şi produse locale

De când supermarket-urile au intrat în vieţile noastre cu preţurile lor mici şi foarte mici, o nouă expresie ne-a intrat în vocabular: mărci proprii. Mereu am crezut că mărcile proprii ale supermarket-urilor sunt produse de o calitate proastă, fabricate cel mai probabil în ţările cu mână de lucru ieftină. Altfel cum ar putea să fie atât de ieftine?

Din fericire, vizitele pe care le-am făcut prin fabricile româneşti mi-au dovedit contrariul. Din nefericire, contractele pe care producătorii le-au semnat cu marii retaileri nu le dau voie să spună ce anume produc şi pentru cine.

În general, fiecare lanţ de supermarket-uri vine la producător cu o reţetă proprie, pe care acesta este obligat să o respecte. Produsele nu mai au nevoie de branding sofisticat şi nici de marketing, pentru că fiind cele mai ieftine din magazin, se vând şi dacă nu au o etichetă colorată sau reclamă la TV. 

În felul ăsta, producătorul român are comenzi şi le poate da angajaţilor de lucru, ceea ce-i permite să se ocupe şi de mărcile sale.

Mie nu mi se pare corect ca producătorii să nu aibă dreptul de a-şi trece măcar numele pe etichetele mărfurilor pe care le fabrică, dar contractul este sfânt şi dacă legislaţia europeană le permite să facă treaba asta şi pe ei nu-i deranjează, n-ai ce face. Riscul este ca un produs pe care scrie „Fabricat în UE” să se vândă nu pentru că ar fi fabricat în ţara mea, ci pentru că-i ieftin. Sau să nu se vândă…

Pe de altă parte, mi-ar plăcea să văd mai multe magazine mari care încurajează vânzarea de produse locale. Şi mai puţine taxe „de raft” sau „de listare” pentru producători. Hai să nu-i omorâm şi în schimb să-i încurajăm să producă mai mult. Şi noi, consumatorii, să cumpărăm produsele locale şi nu pe cele „din UE”, adică importate.

Sigur că, atunci când bugetul îţi este drămuit până la ultimul leu, când vezi că untul produs în Slovacia este mai ieftin decât cel românesc, eşti tentat să-l cumperi pe cel slovac [sau polonez sau nemţesc sau din orice altă ţară], dar gândiţi-vă că atunci când cumpăraţi un produs fabricat în România, îi plătiţi salariul unui român, îl ajutaţi pe producător să plătească taxe statului român, în loc să trimiteţi banii către o altă ţară. E atât de simplu!

Şi Moise Guran zice bine.