Mineritul, trecut glorios şi prezent incert

Înainte de 1989, România extrăgea anual 22 de milioane de tone de minereuri. Întreaga Europă extrage acum 30 de milioane de tone, dintr-un necesar de 177 milioane tone, deci potenţialul nostru este enorm. Totuşi, abia dacă mai extragem un milion de tone de minereuri, inclusiv cărbune. Practic, extragem cu roaba. Industria extractivă poate “hrăni” întreaga industrie cu resurse proprii. Aceasta la rândul ei, relansează economia.

Declaraţia de mai sus îi aparţine lui Ion Popescu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale “Meridian”, şi a fost făcută zilele trecute, la Iaşi. Bine, contează mai puţin în ce context a fost făcută o declaraţie, importantă e esenţa acesteia. Omul nu zice rău: am avut 23 de ani în care mai mult am distrus în loc să construim, poate că a venit vremea să ne întoarcem la ceea ce ştiam să facem mai bine: industria extractivă. Pe lângă asta, a fost o vreme când eram grânarul Europei. Aşa a apucat învăţătoarea mea să mă înveţe, doar că după primul trimestru în clasa I am scăpat de comunsim şi de dictator. Şi nu am susţinut niciodată că era mai bine în vremurile alea, dar cel puţin din punct de vedere al industriei şi agriculturii, am fost în top şi acum suntem la pământ. Şi extragem cu roaba… 

Locuiesc într-un oraş bolnav, pe care nu am apucat să-l cunosc în anii de glorie, atunci când Hunedoara era un important centru siderurgic: “Dezastrul a început în 1996, odată cu primele disponibilizări masive din siderurgie şi minerit. Cei 20.000 de salariaţi pe care-i număra combinatul siderurgic, în 1990, sunt doar o amintire, azi abia 700 de oameni robotind în această unitate siderurgică. Efectele disponibilizărilor masive din urmă cu 10 – 15 ani se văd acum parcă şi mai bine. În timp ce siderurgiştii încercau să se opună închiderilor de capacităţi de producţie din combinat, autorităţile acelor vremuri îi mituiau cu salarii compensatorii şi încercau să-i liniştească, promisiunea ‘salvatoare’ pe care o făceau mai marii vremurilor fiind realizarea unui parc industrial care să le ofere locuri de muncă”. [sursa]

În calitatea sa de membru al grupului de experţi ai Comisiei Europene privind Asigurarea cu Materii Prime, Ion Popescu a analizat situaţia economică a ţărilor europene, înaintând guvernului o serie de recomandări legate de dezvoltarea rapidă şi eficientă a economiei româneşti. În momentul de faţă, investiţiile susţinute în sectorul industrial se conturează drept unica soluţie pentru depăşirea impasului economic.

Un prim pas în reindustrializarea ţării este reprezentat de relansarea industriei extractive. Aceasta ar putea “hrăni cu resurse proprii” restul sectoarelor industriale, asigurându-se în acest fel un punct de pornire pentru toate celelalte ramuri aflate în stagnare de ani buni.

“Aurul de la Roşia Montană şi gazele de şist din Vaslui, de exemplu, sunt capabile să susţină dezvoltarea economică a unui judeţ sau a unei întregi regiuni […]. Ştim deja că accentul trebuie pus pe gestionarea resurselor de care dispunem, nu pe importuri. Investiţiile sunt absolut necesare, indiferent dacă sunt private sau de stat. Fără industrie nu ajungem nicăieri. Fără agricultură, la fel. Avem nevoie de o reindustrializare şi de valorificarea la maxim a resurselor noastre”, a mai spus Ion Popescu. [sursa]

sursa foto

3 thoughts on “Mineritul, trecut glorios şi prezent incert”

  1. La noi in Maramu se doreste redeschiderea, insa din pacate mai intai ar trebui sa le asigure. La cat fier s-a furat din ele, nu reprezinta nici o siguranta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.