Ieri m-am trezit cu vestea asta tristă: vecinul de la 1 a murit. Era bolnav de câţiva ani, de-abia se mai mişca, nu mai ieşea din casă decât foarte rar, nici măcar la geam nu-l mai prea vedeam. Era, deci, de aşteptat să se stingă din viaţă.
Pe Moş C*ia nu l-am botezat eu aşa, ci un alt vecin. Nici nu ştiu de ce i-a zis aşa, dar avea un nume banal şi ne-a fost mai uşor să vorbim despre Moş C*ia decât despre vecinul Toader de la etajul 1. Atât de amuzantă mi s-a părut porecla, încât soţiei lui îi spuneam [evident că nu în faţă] Doamna C*ia.
Încă din 2000, când m-am mutat în blocul ăsta, vecinul mă saluta cu „Să fii iubită, domnişoară!”. De fiecare dată! Mi s-a părut foarte drăguţ felul în care mă saluta – şi a continuat să mă salute la fel şi după ce m-am măritat şi cred că era evident că sunt iubită. El o ţinea pe-a lui, să fiu iubită.
Să te odihneşti în pace, vecine.
Moş cum?
:)) si eu sunt curios….mos….?
Testiculitza? :)