Noutăți despre sustenabilitate (2) ♻️🌱🚮

Sustenabilitatea este noua mea pasiune. Bine, nu e chiar nouă, pentru că sunt deja mai mulți ani de când am început să fac pași către o viață mai sustenabilă. Ce înseamnă asta? Reciclez, reduc sau chiar elimin „consumul” de plastic de unică folosință, cumpăr preponderent lucruri deja folosite (fie că vorbim despre haine sau alte obiecte), aleg mâncarea care „stă să expire” în supermarket pentru că e la fel de bună, doar că are un preț mai mic, iar dacă nu s-ar cumpăra, ar fi aruncată. De asemenea, călătoresc cu mijloace de transport în comun ori de câte ori este posibil, merg foarte mult pe jos (am și hashtag: #Denisamergepejos), am o dietă pe bază de plante (mostly). Nu fac totul sustenabil, dar fac tot ce pot ca să am un impact cât mai mic asupra planetei și așa sufocate de acțiunile omului din ultimele decenii.

Nu am pretenția că sunt vreo sfântă sau că sunt perfectă, nu vreau să dau lecții nimănui, dar dacă sunt alții care, la fel ca mine, vor să consume mai puțin și să facă mai mult, propun să ne adunăm aici și ori de câte ori voi găsi noutăți din această „sferă” a sustenabilității, le voi publica pe blog. Cu timpul, sper să inspir cât mai mulți oameni să trăiască mai conștient, cu un pic mai multă grijă pentru planetă și resurse.

__________

În așteptarea sistemului garanție-returnare, pe scurt SGR, cred că ați observat și voi că majoritatea supermarket-urilor au montat deja containere pentru reciclarea ambalajelor de tip PET, doze, sticle. Doar că unul singur le-a și pus în funcțiune, deja de vreo ani: Kaufland, cu al său TOMRA. TOMRA este firma care produce containerele pe care le are Kaufland. Acum, dacă ”reciclezi” la Kaufland, primești o reducere infimă la un produs de care, cel mai probabil, nu ai nevoie. Uneori primești o reducere babană la un produs de care poți să ai sau nu nevoie. Am prins reducere de 95% la Pepsi Max și pe cuvânt că am făcut curățenie prin oraș, doar ca să iau Pepsi fără zahăr cu 4 bani sticla. Dacă ar fi mai multe astfel de campanii, sunt sigură că ar fi mai puține gunoaie (mai ales reciclabile) prin orașe. Dar vestea nu e că are Kaufland oferte bune din când în când, ci că și Auchan s-a gândit să preia PET-uri, doze și sticle și să dea 50 de bani pe bucată, probabil ca să se antreneze pentru SGR care va fi implementat, SPERĂM, din toamnă. Schepsisul e că nu îți dă bani, ci un voucher pe care să îl folosești tot în magazin. Bun și ăla. Există o limită de 20 de bucăți de „reciclabile” de persoană și trebuie să ai aplicația MyClub Auchan ca să primești acolo banii virtuali. Și mai e ceva: nu toate magazinele Auchan au această facilitate, ci doar 37 de magazine din țară. Oricum nu mergeam de la Hunedoara la Deva pentru 10 lei, mă costă 24 de lei transportul în comun. Dar ideea nu e rea. Pardon! „Beneficiul se acordă doar cu cardul MyCLUB în limita a 20 ambalaje/sesiune de reciclare și 10 sesiuni card /zi, adică maxim 200 de ambalaje/card pe zi”. Deci totuși… Fiind un test, se va sfârși la 31 mai 2023, deci profitați, dacă sunteți din: București (AFI Cotroceni, Berceni, Vitan, Crângași, Drumul Taberei, Luica, Obor, Liberty, La Strada, Alexandriei, Banu Manta, Otopeni) și din țară, astfel: Timișoara (Iulius Mall, Nord, Calea Șagului, Buziașului), Craiova (Electroputere, Craiovița, Universitaria), Constanța (Nord și Sud), Brașov (Coresi, Vest), Pitești Găvana, Bacău, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Mureș (Sud, Nord), Oradea, Cluj (Iulius, Iris, Vivido, Rosetti, Turda), Galați și Ploiești.

♻️🌱🚮

Antena 3 CNN (nu râdeți, măi) a găzduit joi o conferință pe tema deșeurilor de tot felul. Tema a fost: „Ieșirea din criza deșeurilor, reguli și soluții noi de sustenabilitate, colectare, reciclare și economie circulară”. Interesant, zic. Video-ul cu înregistrarea conferinței are aproape trei ore, deci trebuie să fii pasionat de subiect ca să îl urmărești. Eu am văzut doar o parte, dar intenționez să urmăresc tot, cap-coadă, pentru că, v-am zis, mă interesează gunoaiele. Mă interesează în primul rând din perspectiva unui om care s-a săturat să vadă peste tot ambalaje de alimente și băuturi (pachetele de țigări sunt OK 🤫), dar nu numai. Vreau un viitor cu deșeuri reciclate, cu materiale recirculate, cu mai puțină risipă – și pot spune că lucrez la asta. În același timp, mă fascinează tot ce stă în spatele ideii de reciclare. OK, mașina de gunoi ne ia deșeurile, dar ce se întâmplă cu ele? De ce eu colectez separat, dar ele sunt aruncate toate în același camion? Sper ca în curând să aflu câteva răspunsuri la întrebările astea și voi reveni cu ele aici, pe blog.

PNRR schimbă regulile în managementul deșeurilor. / Țintele de colectare selectivă, obstacole și pași de urmat. / Ne întoarcem la non-soluția gropii? / Economia circulară – acces la resurse neutilizate / Modificări legislative în dezbatere publică. Vor fi prezente principalele companii din domeniul serviciilor de salubrizare, a gestionării deșeurilor, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, asociații, ONG-uri din domeniu, organizații, comisii parlamentare, specialiști care vor avea ocazia să interacționeze în mod direct în plenul conferinței.

♻️🌱🚮

Nu în ultimul rând, în acest weekend are loc primul târg de mobilier recondiționat. Dacă nu era așa de departe, jur că mă duceam… dar e tocmai la Slănic Moldova! Așadar, dacă printr-o întâmplare există vreun cititor din zonă care are chef să meargă, sâmbătă, la Centrala Artelor In Context, i-aș fi recunoscătoare dacă mi-ar trimite niște poze și informații de la fața locului. Vreau să cred că nu e doar o „instalație” artistică făcută ca să se consume niște fonduri acordate de o asociație, chiar îmi doresc asta!

Vezi și: Noutăți despre sustenabilitate (1)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.