Problema de luni :)

Citeam bancurile de la concursul lui Sebi şi am descoperit o problemă de care m-am mai lovit în trecut. Mi-am bătut capul şi până nu m-a ajutat Sebi, nu i-am dat de capăt.

Trei bărbaţi se duc la un hotel unde tariful este de 30 € cameră/noapte. Fiecare bărbat plăteşte câte 10 €.
Recepţionera realizează că o cameră costă doar 25 €, aşa că roaga unul dintre angajaţi să le returneze 5 € celor 3 bărbaţi.

Angajatul, neştiind cum să împartă cei 5 € la 3 bărbaţi, hotărăşte să dea înapoi fiecăruia câte un euro, iar el să-şi păstreze cei 2 €.

Aşa că fiecare bărbat primeşte înapoi câte un 1€, de aici rezultând că fiecare a plătit pentru cameră 9 €, în total (9 € x 3 bărbaţi) 27 €.
Adunând cu cei 2€ ce i-au ramas angajatului, totalul este 29 €.

Unde este un 1€?

Să vă văd!

P.S. Oare ce făceau trei bărbaţi într-o cameră de hotel?

UPDATE: Avem şi rezolvarea, mai jos:

Pentru că ai mei cititori sunt mai inteligenţi decât… dar să nu intrăm în amănunte de genul ăsta [mie-mi place să cred că am IQ-ul format din trei cifre, totuşi, dar trebuie să mărturisesc că i-am zis lui Sebi: „să vedem care-s mai deştepţi decât mine”], puteţi afla care este rezolvarea problemei citind comentariile.

Carevasăzică, formularea problemei este greşită. Cei trei bărbaţi nu au plătit 27€ [adică 9 € de căciulă] pentru cameră, ci 25 de euro. Dacă împărţim la trei, rezultă că fiecare dintre ei a plătit 8,33€ pentru cameră + 0,66€ hamalului. Diferenţa de 5€ [adică 30€ – 25€] se regăseşte în cei 3€ pe care i-au primit de la angajatul hotelului + 2€ pe care acesta şi i-a păstrat. E adevărat că au plătit în total 27€, dintre care 25€ sunt la recepţie, iar 2€ la hamal. Restul de 3€ – din suma iniţială de 30 € – i-au primit înapoi.

Dacă mai exista cineva nelămurit… [aşa, ca mine], sper că v-am lămurit.

8 thoughts on “Problema de luni :)”

  1. Camera =25 €
    Pastrati = 2 €
    Total platiti = 27 €

    La cei 27 de € se adauga cei 3 restituiti = 30 €

    Cei doi pastrati de angajat sunt deja inclusi in cei 27 €. Deci nu se mai adauga inca o data. La 27 € se adauga cei restituiti, adica 3 €. Si aici e diferenta de 1 €.

  2. Gigel #1 are 10 €.
    Gigel #2 are 10 €.
    Gigel #3 are 10 €.

    Cei trei plătesc prima dată 10 € pe căciulă, 30 € în total. Rămâne fiecare cu 0 €.

    Preţul scade de la 30 € la 25 € iar angajatul dă câte 1 € la fiecare, 3 € în total. Restul de 2 € se păstrează de către angajat.

    Fiecare Gigel primind înapoi 1 € ajunge la 9 € cheltuieli cu camera pentru gruppen, în total 27 € plătiţi în loc de 25 €. Diferenţa s-a păstrat de către angajat.

    Final:

    Camera: 25 €
    Angajat: 2 € (să îi zicem bacşiş)
    Gigel #1 a rămas cu 1 €
    Gigel #2 a rămas cu 1 €
    Gigel #3 a rămas cu 1 €

    Suma totală: 30 € (25 € + 2 € + 1 € + 1 € + 1 € din care 25 € + 2 € este cheltuiala celor trei Gigei)

    Banii nu se pierd doar aşa, matematica este o ştiinţă 99,99% exactă :)

    P.S.: Explicaţia mai amănunţită l-am făcut de dragul celor care nu s-au prins nici la comentariul lui Cristian. Dacă mai sunt îndoieli şi acum … :P

  3. 3Barbati platesc 30Euro
    10 euro fiecare = 30Euro
    25Euro/camera – 30E = 5Euro rest x 3Barbati = 15Euro economie
    = 1Barbat are 6Euro x 3Barbati = 18 Euro Economie (deci le-a mai ramas si bani)

    25 / 3 = 8,33(33) a platit fiecare pentru camera de 25 Euro
    8,33(33) x 3 + 2 = 30 Euro

    (9 euro x 3 barbati) ? care 9 ?! ala care a facut chestia asta a vrut sa para destept, dar e praf la matematica.

    Alte probleme ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.