Recomand cu drag: Papucei.ro

În urmă cu vreo două săptămâni, am primit un e-mail din partea celor de la Papucei.ro. Mi-au propus să studiez oferta lor – de papucei, evident – şi să-mi aleg un model pe care urma să-l primesc, iar apoi să scriu despre el.

Trebuie să recunosc că până atunci nu mai auzisem de site-ul ăsta şi îmi pare bine că l-am descoperit. Mă aşteptam, înainte de primul click, ca în magazinul online să găsesc încălţăminte fabricată în China [sau pe vapor] şi vândută la noi la preţuri mari. N-ar fi fost primul site care face asta – şi nici ultimul. Din fericire, papucii care se vând pe papucei.ro sunt creaţi în România. Drept dovadă, absolut fiecare pereche are ştanţat logo-ul „Papucei” pe talpă, în interior.

Papuci româneşti

Eu sunt fană a produselor româneşti de calitate, aşa că m-am simţit onorată că am fost aleasă să „testez” încălţămintea creată de Angela Vasiliu. Toate modelele de pe site sunt create de ea şi m-am bucurat să aflu că în fiecare an, Angela Vasiliu participă cu brandul Papucei la târguri internaţionale de profil în vederea încheierii de contracte cu alte firme. Micam – Milano, Pret-a-Porter – Paris, Shoe Expo – New York, Expo Riva – Dubai au adus contracte încheiate cu firme specializate din: Italia, Finlanda, Turcia, Grecia, SUA şi Israel.

Mă bucur când aflu că produsele româneşti ajung să fie exportate. Ţin minte că, înainte de 1989, bunurile fabricate în România pentru export erau cele mai râvnite de către români. Era greu să pui mâna pe aşa ceva şi de obicei singurele lucruri care chiar ajungeau în mâinile românilor erau cele „refuzate la export”. Îmi amintesc destul de clar termenul ăsta, pentru că îl auzeam destul de des. Produsele de calitate ajungeau la alţii, în timp ce noi trebuia să ne mulţumim cu ciurucurile. Douăzeci de ani mai târziu, lucrurile s-au schimbat şi acum avem ocazia de a cumpăra lucrurile de calitate produse în România. Că ele ajung şi în alte ţări nu poate decât să ne bucure, înseamnă că sunt apreciate pentru calitatea lor.

Am găsit pe Papucei.ro mai multe modele care-mi făceau cu ochiul. Atunci când mi se propune să testez un produs pe care trebuie să mi-l aleg de pe un site, obişnuiesc să fac inventarul întregului site. Prin comparaţie, dacă aş putea să-mi aleg orice produs dintr-un magazin „offline”, fizic, nu cred că aş avea răbdare să trec în revistă fiecare produs de pe raft, până la ultimul! Am bifat, deci, toate categoriile de pe site, iar după multe deliberări şi răzgândeli, am ales pantofii ăştia. Erau perfecţi!

Din păcate, la scurt timp după ce am plasat comanda, am primit un mesaj care-mi spunea că modelul respectiv a suferit câteva modificări. Ei, Dumnezeu mi-e martor că am vrut să-mi aleg nişte pantofi comozi, mi-am zis [la fel ca preotul care a cerut balenă, rechin şi caracatiţă, dar pentru că restaurantul nu avea aşa ceva în meniu, a comandat o friptură de porc, zicând: „Dumnezeu mi-e martor că am vrut să mănânc peşte!”], şi am început să „răsfoiesc” paginile cu papuci imposibili.

Ca să nu vă plictisesc, în cele din urmă am ales saboţii negri din piele, modelul Motorcycle Rush [hehe]. I-am primit în scurt timp şi am început să-i port prin casă, pentru că mă temeam să ies la plimbare cu nişte tocuri atât de înalte. M-am temut degeaba, pentru că în ciuda aparenţelor, saboţii sunt foarte comozi. Mă rog, cât de comozi pot fi nişte papuci cu tocuri de 12 centimetri şi platformă de 3 centimetri. Îmi plac la nebunie, sunt făcuţi din piele, sunt negri, sunt comozi! A, şi când i-am arătat mamei o poză cu ei, mi-a spus că a avut şi ea unii aproape identici, în urmă cu 30 de ani, cumpăraţi de tata „pe sub mână”.

Avantajul de a cumpăra papuci fabricaţi în România este că mărimile chiar se potrivesc. Eu port mărimea 39, dar am avut şi papuci mărimea 38, şi 40, chestie care mă enerva la culme. Ori purtăm 39, ori… nu mai suntem!

Aşadar, vă recomand să răsfoiţi şi voi secţiunile de pantofi, balerini, sandale şi cizme de vară de pe Papucei.ro dacă vă doriţi încălţăminte din piele, fabricată în România, la preţuri rezonabile.

16 thoughts on “Recomand cu drag: Papucei.ro”

  1. Constat ca firma e din Iasi, insa eu nu am auzit pana acum de ei. Se pare ca au si un showroom, e drept, cam pe la capatul orasului. Imi plac balerinii (eu nu port pantofi cu toc inalt), insa, trebuie sa recunosc ca, chiar si cei care au oarece discount, sunt scumpi pentru mine. Oricum, am sa urmaresc acest magazin online, ca poate or fi si perioade cu discount ceva mai mare.
    Sa porti cu placere sabotii !

  2. @miki, magazinul papucei e de câțiva ani buni în Iași. Se află prin spate la Moldova Mall, lângă cofetărie.
    Sunt superbi, într-adevăr, prețul este ușor piperat, dar calitatea este net superioară.
    Din păcate, eu n-am reușit niciodată să-mi cumpăr ceva de la ei, pentru că nimeni nu se gândește să facă mărimea 42 :)
    La majoritatea magazinelor mărimile sunt până la 40-41. Mi-am cam îngrămădit picioarele în toate perechile de papuci pe care le-am purtat în ultimii 28 de ani :)), însă de când a apărut Deichmanul, pot și eu să mă încalț omenește!
    Cert e că, o să tânjesc mereu după modele de încălțăminte, gen ”papucei” :)

  3. haha, 39 e rezonabil. Uite, poate îi dăm o idee doamnei Vasiliu. Și cred că-mi permit să vorbesc și în numele voleibalistelor (colege de suferință).
    Am uitat. Să-i porți cu plăcere! :)

  4. Niky, acum ca zici unde ar fi magazinul, parca-mi amintesc ceva, insa eu o stiam ca Angela International. Probabil s-au rebranduit. De la magazinul ala am cumparat cu ani in urma incaltaminte, tocmai pentru ca era de piele, arata bine si era foarte ieftina. Insa acum, din pacate, prefer sa urmaresc miniprixu’ si sa cumpar de la ei pentru ca-s mai accesibili (la pret ma refer)
    P.S. Si eu port 39 :D

  5. Sunt surprins ca pentru unii dintre voi conteaza unde e firma :) sunt convins ca in cativa ani cand comertul online va creste foarte mult acest lucru va conta mai putin. Pai daca e magazin online si iti vine la usa produsul, mai conteaza el de unde pleaca?

  6. Mihai: Eu cred că femeile se bucură că magazinul e „de-al lor”. Şi eu m-aş bucura să aflu că un magazin online cu „offline-ul” în Hunedoara sau Deva începe să îşi facă reclamă pe bloguri. Chiar m-aş bucura sincer. Da’ mai aşteptăm… :D

  7. Exact, dar e vorba și de ieșire. Plus că trebuie neapărat să-mi bag picioarele-n ei înainte să-i cumpăr. Nu te joci cu 42 :)

  8. @Niki traiesti pe picior mare Niky :) @deni stiu la ce te referi si intr-un fel ai dreptate, poate de aceea cred ca ar trebui sa existe si o marime pentru podul piciorului nu numai pentru lungime and so on :))

  9. @Niky cei de la papucei fac si comenzi speciale. Daca porti 41 sau 42 poti sa suni la ei si iti vor spune care sunt modelele pentru care se pot face astfel de marimi. Poti sa suni fara grija, fetele de la asistenta sunt foarte dragute si bine instruite.

  10. Daca e sa te uiti atenta la finisaje, ai sa-ti dai seama ca poate nu se merita banii aia. Parerea mea ca si fosta detinatoare de 3 perechi de papuci de la ei, e ca la banii respectivi gasesti altceva mult mai bun (calitativ). De exemplu, Christilen B….just saying…

  11. Musette au cam acelasi preturi. La genti sa spunem ca sunt mai putin accesibile( desi sunt absolut superbe). Sunt din Iasi si trec destul de des pe la magazinul lor si am observat foarte multe defecte. Mi se pare mult ca pe o pereche de balerini sa dai 250-300 de lei si sa nu fie aproape de perfecti. Aici mai au de lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.