Socoteala de-acasă nu se potriveşte niciodată cu cea din târg

Am fost ieri la Deva, ca să-mi ridic ochelarii cei noi şi frumoşi şi mai-ieftini-decât-ai-lui-Sebi. Şi dacă tot primisem de la primărie un comunicat prin care se anunţa Ziua porţilor deschise la noua piaţă agroalimentară din Deva, am trecut şi pe-acolo, să „dăm o geană”, să constatăm ce era de constatat şi să facem poze.

Ce-am constatat a fost că piaţa e tot în stradă, la fel cum era şi în primăvară [nici nu mai ţin minte de când ţăranii şi cei care vând în piaţă au fost, pur şi simplu, scoşi în stradă!], iar hala nouă şi modernă mai are cel puţin două săptămâni până la inaugurare. Dar campania nu mai poate să aştepte, candidaţii galben-albaştri trebuie votaţi degrabă, aşa că s-au găsit tot felul de motive pentru a atrage voturile pulimii – mă scuzaţi, prostimii.

Am scris despre asta şi pe Oraşul Deva. Nu mai insist pe subiect, că mi-e silă.

În altă ordine de idei, zilele trecute am lipsit de pe blog şi chiar de-acasă pentru că am avut nişte probleme de ordin medical şi-am făcut o mai lungă vizită forţată la Spitalul din Hunedoara. Nu am încă puterea să explic ce şi cum şi nu ştiu dacă o voi avea vreodată. Nici blogul nu mai e ce-a fost. Dacă un cretin m-a determinat să şterg peste 300 de oameni din lista de messenger, e foarte probabil să mă lovesc de alte „specimene” care să-şi dea cu părerea despre viaţa mea. Aşa încât cei care au vrut cu adevărat să ştie ce mai fac m-au sunat sau măcar m-au interpelat pe messenger – deci au fost alături de mine. Ceilalţi rămân cu articolele de pe blog [nu că asta n-ar însemna nimic, să nu mă înţelegeţi greşit! Şi aici sunt tot eu, e tot o parte din mine – una destul de importantă, aş putea spune]. Detaliile personale rămân, totuşi, personale. :)

Până data viitoare, numa’ bine!

13 thoughts on “Socoteala de-acasă nu se potriveşte niciodată cu cea din târg”

  1. Denisuca, imi pare rau cand vad tonul amar din ultimele articole. Iti doresc multa sanatate si poate mai faci cate ceva din fimo cand ai tu timp.

  2. Am vazut si eu stirea cu ziua asta de porti deschise la piata din deva si era plin de „galbeni” acolo. Fac astia si din rahat campanie electorala si mie scarba de ei. Sa nu mearga nimeni la vot !!!

  3. oana | 28 November, 2008 | 5:23 pm
    un bebe, ceva?!
    daca nu, insanatosire grabnica;)

    @ oana… daca ar fi bebe, nu ar trebui insanatosire grabnica? :-/

    Oricum , Denisa, e bine ca ai revenit in blogosfera, si esti cat de cat bine.”Refacere” placuta!

  4. Johnny Walker – adica mergi inainte. Facind legatura intre diverse chestii imi cam dau seama prin ce ai trecut asa ca Johnny! Mai multe … Nu cred ca e cazul!

  5. Pingback: Denisuca - nevastă de Coşmar » Blog Archive » Ochelari cu viaţă scurtă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.