Dorna are o campanie, “Best of Dorna”, prin care ne invită să alegem reclama Dorna preferată, dintre alea multe pe care le-au făcut de-a lungul timpului. După ce le-am revăzut pe toate, am ales-o pe singura care nu avea melodia care începe cu “Couldn’t sleep…”.
Numai că, între timp, cei de la Dorna n-au mai aşteptat să alegem noi reclama preferată, ci le-au tot difuzat la TV pe toate, atât de des încât a început să-mi placă melodia aia “enervantă”. Mult de tot, chiar!
Azi am căutat-o şi-am aflat că e vocea “cântăreţei chele”, Sinead O’Connor, iar melodia se numeşte “Tears From The Moon” – cântată de Conjure One. Foarte faină!