TRENDHIM – un magazin cu accesorii faine pentru bărbați faini (și gagici la fel)

Mai țineți minte (ăștia din generația 30+) cum ieșeam afară cu cheia legată la gât? Părinții noștri erau la serviciu, iar nouă ne era încredințată cheia apartamentului, pe care o țineam legată cu o sfoară la gât, ca să nu o pierdem. Astăzi, „generația cu cheia la gât” își amintește, nostalgică, de acele vremuri, și alege să își cumpere lanțuri pe care atârnă chei care nu deschid decât sertarul cu amintiri:

Colier pentru nostalgici

Am fost invitată să îmi aleg un produs pe care să îl „testez” de pe site-ul Trendhim, așa că am răsfoit literalmente tot magazinul online, ca să fiu sigură că îmi aleg cel mai bun produs cu putință. Așa am dat peste cercei cu sabie, pentru băieții din Craiova sau Brăila (vă dați seama că glumesc, că și mie-mi plac cuțitele), cercei pentru băieții pasionați de DIY (sau care lucrează „an constructi”) și multe alte accesorii mai serioase ori mai amuzante.

În cele din urmă, am ales pentru mine o brățară cu ancoră, iar pentru Sebi, una cu cordelină. De ce am ales eu ancora, vă întrebați? Ca o metaforă, să nu uit să rămân mereu ancorată în realitate? Hahaha. Nu. Am ales ancora pentru că îmi plac toate accesoriile cu tematică marină, fără să fiu neapărat o împătimită a mării… a navigării etc. Pur și simplu, îmi plac dungile, combinațiile de culori și obiectele precum ancoră, timonă etc. Doar două am știut, las’ că e bine și așa.

Ancora mea este dintr-un oțel „sănătos”; M-am chinuit un pic până când am reușit să înfășor brățara pe mână, dar îmi place mult cum arată. A lui Sebi, la fel, are accesoriul metalic dintr-un oțel rezistent și se fixează prin înșurubare, astfel că nu există riscul să o pierzi sau să îți cadă de pe mână. Chiar trebuie să te chinui un pic ca s-o dai jos.

Dar pe site-ul Trendhim nu veți găsi doar bijuterii drăguțe, ci foarte multe accesorii din categoriile: ace de cravată, ace de rever, batiste de buzunar, bretele, brățări, butoni, bărbierit, ceasuri, cercei, coliere, cravate, curele, eșarfe și fulare, genți, inele, mănuși, ochelari cu lentile transparente, ochelari de soare, papioane, portofele, pălării, îngrijirea bărbii. Am mai ales un „băț” hemostatic cu piatră de alaun, pentru că țin minte că atât bunicul, cât și tata aveau câte unul când eram eu foarte mică, iar atunci când se bărbiereau, dacă se tăiau, udau acel „stick” și îl aplicau peste tăietură, ca să oprească sângerarea.

Experiența livrării a fost deosebită. Adică mă rog, livrarea prin curier ține stric de acesta, dar mi-a plăcut că produsele au venit într-o cutie pe care scria, simplu, „Good things come in small packages”, citatul preferat al persoanelor scunde. Să nu credeți că râd de ele, râd cu ele, de la înălțimea celor 164 de centimetri. Apoi, fiecare bijuterie era ambalată într-un săculeț gri din bumbac personalizat cu numele magazinului. Un detaliu foarte drăguț: când nu porți brățara, o poți pune frumos în săculețul ei și vei ști unde o găsești.

Orice minionă a dat share pe Facebook la citatul ăsta măcar o dată
Detalii elegante

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.