Vizită în HD: Arboretumul [Parcul Dendrologic] din Simeria

arboretumul simeria - parcul dendrologicDespre Parcul Dendrologic din Simeria am auzit de multe ori; nu aveam cum să nu aflu de existenţa lui, mai ales că stau de 30 de ani în judeţul Hunedoara. Numai că, în ignoranţa mea, nici pe ăsta nu l-am vizitat decât odată cu bloggerii veniţi să ne descopere judeţul. Şi ştiţi cât e de frumos? Îmi vine să-mi dau singură palme pentru că l-am ignorat atâta timp…

Încă mai sufăr pentru că am locuit în Cluj vreme de cinci luni şi nu am apucat să văd Grădina Botanică de acolo. Ori de câte ori am avut drum prin Cluj, mereu se găsea altceva de făcut, oameni de vizitat sau pur şi simplu mă grăbeam, aşa că nici până în ziua de azi nu ştiu unde-i minunăţia.

Parcul Dendrologic ştiam unde-i, dar mi-am imaginat, la fel cum a făcut-o şi Sebi, că nu-i mai mult decât un parc, o pădure cu tot felul de copaci. În esenţă, asta e un parc dendrologic: o „colecţie” de arbori aduşi din toată lumea şi studiaţi sau pur şi simplu lăsaţi în treaba lor, să crească. Arboretumul Simeria este o arie protejată de interes naţional, conform Wikipedia.

Rezervaţia naturală, înființată în anul 1995, a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, şi se întinde pe o suprafaţă de 70 de hectare. Actuala rezervaţie a fost la origine un parc care împrejmuia în 1700 Castelul Gyulay (mai târziu numit Castelul Ocskay). Parcul Dendrologic cuprinde cea mai veche şi valoroasă colecţie de plante exotice şi autohtone din România, fiind situat pe locul 3 în Europa şi pe locul 11 în lume conform Encyclopædia Britannica. [sursa

Avem, aşadar, un super parc numai bun de vizitat, dar dacă nici noi, hunedorenii, nu ne sinchisim de el, de ce ar face-o alţii? În apărarea hunedorenilor, fără să mă includ printre ei, de ceva timp, un tânăr din Hunedoara organizează în fiecare duminică dimineaţă excursii la Parcul Dendrologic. I s-au alăturat până acum câteva zeci, poate chiar sute de plimbăreţi.

Omul se numeşte Lucian Marian şi pagina de Facebook Când spun Hunedoara, spun Acasă îi aparţine. Prin intermediul acesteia a invitat, săptămână de săptămână, pe oricine îşi doreşte să fotografieze sau doar să se plimbe prin Parcul Dendrologic. Şi oamenii s-au dus. Pentru mine, dimineţile sunt imposibile, nu aş fi putut să mă trezesc cu noaptea în cap numai dacă ar fi fost o urgenţă majoră, aşa că m-am tot uitat cu jind la pozele pe care le-au făcut Lucian şi prietenii lui. Până când am ajuns şi eu în parc.

Degeaba aş încerca să vă explic cât e de frumos, de răcoros, cât de fain e să te plimbi printre sute de copaci, să fii înconjurat de verdeaţă şi să te simţi, pur şi simplu, de parcă ai fi în altă lume. Cine a inventat termenul de „Paradis” sigur se afla într-un parc dendrologic sau măcar într-o pădure răcoroasă, vara, când între betoane sunt 100 de grade Celsius!

Dragi hunedoreni, faceţi-vă un bine şi vizitaţi măcar o dată Parcul Dendrologic din Simeria! Dragi români, când mai treceţi prin judeţul Hunedoara, nu vă opriţi doar la benzinării pentru un pipi şi o cafea! Faceţi o scurtă oprire în Simeria şi vizitaţi Parcul Dendrologic. Nu vă obligă nimeni să staţi o jumătate de zi, dar vă garantez că n-o să mai vreţi să plecaţi de acolo!

Vizită în HD 2013 a fost un eveniment organizat de Denisa şi Sebastian Bârgău şi HD Travel. Proiect susţinut de Primăria Oraşului Simeria, Agenţia de turism TOC InternaţionalBest Hotel Hunedoara, Cred ONG, CastelulCorvinilorHD.ro, Webbusiness.ro. Partener media: săptămânalul REPLICA.

1 thought on “Vizită în HD: Arboretumul [Parcul Dendrologic] din Simeria”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.