Enterol, pentru că nu ştii niciodată…

EnterolAstăzi o să vă vorbesc despre Enterol, un medicament care se foloseşte pentru evitarea neplăcerilor cauzate de problemele cu diareea în timpul călătoriilor. Ţin minte cu câtă poftă a râs cumnatul meu când, aflat în vizită la Hunedoara, i-am recomandat să nu bea apă de la robinet, pentru că riscă să facă „diareea călătorului”. Chiar dacă tocmai venise din Belgia via Iaşi şi urma să se ducă la mare şi apoi prin Danemarca, deci a călătorit ceva, omul era unul dintre fericiţii cu stomacul tare – nici măcar nu auzise despre problema asta.

Dar deşi pare de râs, diareea călătorului este o problemă reală, cu care se confruntă multe persoane. E drept că aceasta apare când pleci dintr-o zonă industrializată într-o ţară din lumea a treia, dar s-au văzut cazuri în care diareea călătorului apare când ieşi din zona de confort şi înghiţi apă şi… păţeşti ce a păţit Charlotte din Sex And The City.

Nimeni nu-şi doreşte să treacă printr-o astfel de experienţă, aşa că înainte de a pleca în vacanţă, ar fi bine să ne gândim la ce punem în trusa de prim-ajutor. Pe lângă antiinflamatoare şi alte medicamente de care ştim că e posibil să avem nevoie, din bagajul pentru călătorie nu ar trebui să lipsească o loţiune după plajă, pentru calmarea eventualelor arsuri [deşi ar fi bine să folosiţi protecţie solară ca să nu aveţi nevoie de „after sun”], şi un medicament antidiareic cum este Enterol. Eu iau mereu cu mine şi picături pentru nas, de fapt o soluţie marină uşoară, pentru că mereu mi se înfundă nasul când schimb aerul.

Cauzele diareei sunt foarte diferite. Neplăcerea poate să apară din cauza unor substanţe chimice [medicamente] sau alimentare [intoxicaţia cu ciuperci] sau după contactul cu substanţe otrăvitoare [de exemplu: mercur]. Experienţele emoţionale puternice, cum ar fi stresul, pot de asemenea să cauzeze diareea. Alte cauze posibile sunt: alergiile alimentare; dietele greşite ori bolile neinfecţioase ale sistemului digestiv [tumori, stări inflamatorii]. 

Diareea călătorului este legată de infecţia acută a sistemului nostru digestiv, cauzată de bacterii sau, adesea, de virusuri şi protozoare. Dacă luaţi contactul cu mâncare sau apă murdară, contaminată, există un risc mare de infecţie. Cauza diareei ar putea fi şi ingerarea improprie a alimentelor pe care le consumăm în timpul călătoriei. Mâncărurile neobişnuite ar putea avea o influenţă negativă asupra sistemului nostru digestiv. Pot apărea dureri abdominale, febră, vomă ce duce la deshidratare, sânge sau mucus în scaune. Şi ce-i mai nasol, diareea călătorului poate dura câteva zile. În acest interval, ar trebui să ne reamintim să bem cantităţi mari de lichide îmbuteliate. În cazul agravării sau prelungirii simptomelor, ar trebui să contactăm medicul. Se recomandă foarte serios prevenirea diareei călătorului prin consumul de probiotice înainte de a merge în ţări cu grad de risc ridicat.

Cum a apărut Enterol

În 1923, omul de ştiinţă francez Henri Boulard a reuşit izolarea factorului responsabil pentru tratarea diareei, o tulpină specială de drojdie din clasa „Saccharomyces” , care se dezvoltă optim la temperatura din intestin [37° Celsius], pe care el a numit-o după el însuși, „Saccharomyces Boulardii”*. În 1947, Laboratoarele farmaceutice BIOCODEX au cumpărat toate drepturile asupra tulpinii de Saccharomyces Boulardii şi asupra procesului de fermentaţie. Toate cercetările şi studiile până în prezent s-au facut pe tulpina Biocodex de Saccharomyces Boulardii LYO.

Din 1961, laboratoarele Biocodex au pus pe piaţă primul medicament probiotic care conţine tulpina liofilizată de „Saccharomyces Boulardii”. Nu toate produsele probiotice acţionează la fel. Faţă de suplimentele alimentare, medicamentele probiotice sunt supuse unor studii stricte şi, drept urmare, eficienţa lor este confirmată prin diverse teste ce prezintă încredere. Cel mai eficient acţionează probioticele cu acţiune clinică dovedită, dintre care şi drojdia din Saccharomyces Boulardii.

Pe lângă medicamentele probiotice, există probiotice naturale, cu alte cuvinte, produse ce conţin culturi de bacterii sau drojdie ca şi produsele lactate fermentate şi suplimente alimentare probiotice. Sunt foarte puţine medicamente probiotice , deoarece realizarea lor implică investiţii foarte mari în cercetare şi tehnologia de fabricaţie. În România există în prezent foarte multe probiotice, dar unul singur este medicament probiotic, cu o eficienţă demonstrată în peste 60 de ani de utilizare şi susţinută de peste 300 de studii clinice şi farmacologice: Enterol.

Enterol, medicamentul probiotic care conţine Saccharomyces Boulardii liofilizat şi standardizat, are următoarele indicaţii:

  • tratamentul diareei de cauză infecţioasă [în asociere cu rehidratarea orală, unde este cazul]
  • tratamentul diareei din colonul iritabil
  • prevenirea şi tratamentul colitei determinată de consumul de antibiotice [reface flora intestinală]
  • prevenirea recurenţei bolilor produse de Clostridium Difficile [în asociere cu medicaţia specifică]. Clostridium Difficile este o bacterie responsabilă de infecţiile intraspitaliceşti, cu o rezistenţă crescută la antibiotice.

Cum ne putem proteja de diareea călătorului în timpul vacanţelor?

Urmând câteva sfaturi simple, putem scăpa de situaţiile neplăcute.

  • evitaţi să beţi apă de la robinet sau evitaţi sursele publice deschise de apă [fântâni, cursuri de ape, izvoare etc.], ca şi băuturile cu gheaţă – gheaţa poate fi făcută chiar din apa curentă de la robinet, iar singura modalitate prin care mor toate bacteriile este fierberea apei;
  • beţi doar apă îmbuteliată sau fiartă;
  • aveţi grijă de igiena personală: spălaţi-vă pe mâini înainte de fiecare masă şi după ce aţi fost în locuri publice [autobuze, muzee etc.]; dacă este posibil, spălaţi-vă pe dinţi folosind apă îmbuteliată, pentru a evita contactul cu apa contaminată;
  • mâncaţi în locuri care prezintă încredere, evitând mâncărurile locale ce pot fi vândute pe stradă şi pregătite în condiţii sanitare improprii;
  • spălaţi întotdeauna fructele, legumele şi alte alimente cu grijă, deoarece pot exista microorganisme patogene;
  • întăriţi-vă imunitatea organismului: atunci când călătoriţi, ar putea fi dificil să vă îngrijiţi de igiena personală şi de pregătirea în condiţii proprii a alimentelor; în acest caz, este recomandabil să vă protejaţi prin tratamentul cu Enterol. Această măsură ar putea reduce riscul de diaree; este de ajuns să luăm cate o doză de Enterol [o capsulă sau un pliculeţ] cu cinci zile înainte de călătorie şi în fiecare zi a călătoriei.

Mai uşor cu antibioticele „pe scări”!

Un alt tip de diaree este cea asociată tratamentului cu antibiotice. Antibioticele slăbesc bacteriile benefice din intestine, iar cea mai bună măsură este administrarea probioticelor. Antibioticul şi probioticul formează un grup inseparabil. Este bine să ne amintim, de fiecare dată când începem un tratament cu antibiotice, că este necesară protejarea suplimentară a sistemului digestiv. Cea mai uşoară soluţie este aceea de a utiliza un medicament probiotic aşa cum este Enterol, care conţine drojdie benefică.

Împreună cu prima doză de antibiotic, ar trebui să luăm o capsulă sau un pliculeţ de Enterol care se poate dizolva în apă sau mâncare. În acest mod, ne vom proteja în mod eficient bacteriile benefice din intestine de la bun început şi vom preveni apariţia diareii.

Cu ocazia asta, am inventat un cuvânt: BULARGIU, BULARGII: persoană care este foarte mândră de realizările sale, atât de mândră încât „botează” o descoperire după propriul său nume. Aşa cum Narcis era îndrăgostit de chipul său, Henri Boulard a dat numele său tulpinei de drojdie care ne scapă de diaree.

4 thoughts on “Enterol, pentru că nu ştii niciodată…”

  1. Eu am patit asta de 2 ori si nu am realizat decat dupa jumatate de an cand am citit un articol asemanator! Cat de tare crezi ca iti este stomacul de asta nu scapi!

  2. Eu nu m-am lovit de problema asta insa stiu povestea de la o prietena. De fiecare data cand plecam o perioada mai lunga de timp de acasa se ‘asigura’ :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.