BUNICII

BUNICII. Când noi ne naștem, ei sunt deja bătrâni – sau, mai plastic spus, și-au trăit cei mai frumoși ani ai vieții.  Puțini se pot lăuda că au apucat să-și cunoască toți bunicii, și mai puțini se maturizează având bunicii în viață. Eu am avut ghinionul de a-mi pierde ambii bunici în copilărie, înainte să apuc să îmi creez foarte multe amintiri cu ei. Pe tatăl mamei, Moșu Mihai, l-am pierdut la vreo 3 sau 4 ani. Am amintiri cu el, dar sunt atât de puține și parcă tot mai fade… Pe tatăl tatălui, căruia îi spuneam Bunu, l-am pierdut la 9 ani. Eram tot mică, însă apucase să mă ducă la broscuțe, în Deva, în parcul cetății, la clubul lui de remi. În lipsă de cărți pentru copii, inventa tot felul de povești fantastice pe care mi le spunea în timp ce mancam amândoi bomboane roșii transparente, luate de la Alimentara din colț.

Tata, Mama, Buni și Bunu

Cu Buni, mama tatălui, am împărțit de mai multe ori spațiul de locuit. La cinci ani, ai mei m-au dus la ea, ca să învăț germana la grădinița din Deva. De plictiseală, îi tăiam perdelele și ciucurii de la fața de masă din macrame în care investise sute de ore de muncă. Alteori sunam aiurea, la bunica de la țară sau prin alte părți. Apelurile astea erau interurbane și se taxau usturător, dar Buni nu s-a supărat, o amuza că la 5 ani știam să formez numere de telefon memorate și să vorbesc cu oamenii.

Când ea, văduvă fiind, s-a mutat la “mai mic” și nouă ne-a rămas apartamentul ei, îi făceam vizite dese. Era unguroaică și gătea… 😋 de numai privind bunătățile, salivai. S-a prins că îmi plăceau budinca de cacao și cacaua cu lapte și nu exista să merg în vizită și să nu mă aștepte cu bunătăți. Doar de aia era Buni, nu? Am înghesuit-o multe nopți în garsoniera de la etajul 9 din apropierea gării, dar cred că îi plăcea să mă aibă de musafir, deși eu întotdeauna m-am simțit ca acasă la ea, oriunde ar fi fost asta.

După o vreme, ne-am mutat separat, dar când s-a îmbolnăvit, s-a mutat la noi. Și de atunci doar moartea ne-a mai despărțit, că așa e moartea asta, definitivă.

Astăzi se împlinesc patru ani de când Buni nu mai e printre noi. Și vreo cinci de când a picat, efectiv, la pat. O mai visez uneori. Era o femeie foarte vocală. Avea păreri și trebuia să și le facă auzite. Nu mi-a plăcut când mi se spunea că semăn cu ea. Mi-ar fi plăcut să fiu o finuță, așa cum e mama mea. Dar nuuu. Când mă enervează ceva sau cineva, spun. Când văd o nedreptate, comentez. Când cineva încearcă să mă ia de fraieră, de obicei ripostez. Și strig. Și trântesc. Mă mai autocenzurez, dar în esență, la bază, tot Buni sunt. 🤷🏼‍♀️

Măcar de i-aș fi moștenit și talentul culinar, să fi știut să gătesc de la șapte feluri de “plăcinte” (adică prăjituri, gen Doboș, Albă ca Zăpada, Petre Roman etc.) la ciorbe aromate, fripturi, în fine… azi nu mai sunt catastrofa care eram în bucătărie, dar măcar nu mai ard apa și sunt capabilă să îmi coc un cartof fără să dau foc la casă.

Buni a murit, dar de plecat nu va pleca niciodată din viața mea. O văd în monturile de la picioare care uneori mă dor de tâmpesc, o simt când îmi fierbe sângele în vene din cauza unor nedreptăți, o aud când trântesc o ușă în urma mea. Și părul care mi se încrețește un pic când e ud e tot al ei. Al ei și al tatălui meu.

Prețuiți-vă bunicii, căutați-i, spuneți-le de ce sunt importanți pentru voi. Eu caut să fac asta de câte ori mă întâlnesc cu ultima bunică pe care o mai am, Iți (de la Mariți), mama mamei mele. Îi mulțumesc de fiecare dată pentru toate “lucrurile” bune pe care mi le-a lăsat moștenire, de multe ori fără să știe asta.

Pupați-i, îngrijiți-i, spuneți-le vorbe bune și mai ales, ascultați-i. Au să vă spună povești pe care nu le știu decât ei și odată cu ei, se vor stinge și poveștile. Și multe sunt și despre voi.

0 thoughts on “BUNICII”

  1. Esti norocasa ca tot mai ai o bunica. Eu i-am pierdt din copilarie, am amintiri vagi, dar frumoase si bune cu trei din 4 bunici. Pe cel de al patrulea nu l-am cunoscut deloc, dar amintirile vin de la tatal meu, de unchii si matusile care imi povesteau de el.Bunicii sunt o comoara si cei care ii au pana tarziu sunt niste norocosi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.