Cum e viața cu un Husky? Ce trebuie să știi înainte să îți cumperi un cățel?

Eu am vrut toată viața să am câine. Am avut două fetițe, pe Becky și pe Codiță și nu știu de ce am așteptat până la 37 de ani să-mi iau un câine pe care să-l țin în apartament. Adică știu… teama că mi se va umple casa de păr. Groaza că va roade papucii și va trebui dus de trei ori pe zi afară.

Într-o zi, după ce Codiță a murit în condiții suspecte, treceam pe lângă parcul de câini din Hunedoara și am văzut un Husky maro care se certa cu stăpânul. Stăpânul ridica vocea la el, iar cățelul îi răspundea, „obraznic”. Pe loc m-am hotărât că vreau și eu un cățel cu care să mă cert toată ziua. Am și verbalizat dorința, iar Sebi nu a avut nevoie de mai mult: s-a apucat să caute pe net. Pe vremea aia, încă se puteau vinde câini pe OLX. Așa l-a găsit pe Viktoraș Bobiță Pedală, cel mai frumos Husky negru cu ochii albaștri.

Nu o să mă scuz acum că am ales să plătesc pentru un câine câtă vreme adăposturile sunt pline de câini abandonați. Nu despre asta e vorba aici. Când o să stau la casă, curtea mea va fi adăpost de câini, sunt sigură de asta. Dar până atunci, am vrut un cățel cu care să mă cert și, din câte știam eu atunci, doar Husky au atitudinea asta. Între timp am aflat că există și rasa Klee Kai, un fel de Husky de apartament.

Pentru început, vreau să vă spun că dacă vreți să vă luați un câine, în special un Husky, ar fi bine să aveți timp de petrecut cu el, cel puțin în primee luni de viață. Eu mergeam la lucru și îl vedeam, în fiecare zi, crescând. Efectiv când ajungeam eu acasă era mai mare decât atunci când plecasem. Husky cresc văzând cu ochii și sunt foarte, foarte, foarte simpatici, mai ales pe la 5 luni, când urechile le-o iau înainte și cresc indirect proporțional cu restul corpului. Al meu era super simpatic cu urechile mari, privirea aia nevinovată și capul suspect de mic pentru cât de mari erau urechile.

Mi-ar fi plăcut să existe concediu de creștere a cățelului, pentru că mi l-aș fi luat și aș fi petrecut tot timpul cu el. Era mărțișorul meu, făcut cadou de Sebi, dar a crescut cu Sebi și cu părinții mei, care erau acasă tot timpul. Eu, deși nu aș fi vrut să fie așa, eram the cool parent, care venea acasă cu bunătăți și cu chef de joacă. De educație mă ocupam mai ales în weekend, ceea ce nu e recomandat când ai un copil mic, chiar dacă e patruped și nu l-ai născut tu. Pentru mine, e un copil. Copilul meu.

Frumos, deștept și deloc modest

Nu știu dacă toți câinii Husky sunt așa, dar al meu e foarte deștept. Probabil fiecare stăpân de câine are aceeași impresie, că al lui e cel mai frumos și cel mai deștept, dar să știți că eu chiar am dreptate. E foarte deștept, „prinde” repede orice chestie nouă, înțelege multe lucruri fără să fie mereu nevoie să i le spunem pentru că animalele înțeleg și gesturile, nu au nevoie de cuvinte, ca noi – de exemplu, seara, el stă sub masa din bucătărie și Sebi la masă, cu televizorul pornit, se joacă pe telefon sau stă pe Facebook. Când Sebi închide televizorul, cățelul se ridică, se întinde și pornește spre camera în care dormim.

La un moment dat ajunseserăm să vorbim în engleză anumite chestiuni, pentru că le înțelegea și reacționa. Apoi a învățat și „chicken”, cu varianta memată „chimkin”. Dacă-i zici „vrei” sau „do you want” are aceeași reacție.

A învățat foarte repede să dea lăbuța, o dă și pe cealaltă, știe să execute comenzi precum „șezi”, „culcat”, „așteaptă” (dacă îi spui să aștepte, nu mănâncă decât după ce-i dai „undă verde”), „hai”, „stai” și multe altele. Nu-i place „culcat”, dar dacă ai brânză topită de-aia bună sau Pedigree Tasty Bites cu brânză (preferatele lui absolute, ceea ce el cunoaște drept „ceva bun”), se trântește pe jos, într-o poziție mai degrabă de tolănit decât de culcat și așteaptă să-l servești. Nu dă pupă decât dacă are el chef – și nu prea are. Rar, rar de tot se întâmplă să te pupe, în general după o perioadă lungă în care nu te-a văzut și dacă-i ești simpatic. Are câțiva oameni, aleși pe criterii doar de el știute, de care se atașează și pe care se bucură să-i vadă de zici că ei i-au dat de mâncare când era mic.

Este arogant ca stăpânul lui, cum i-a zis cineva. Nu fraternizează cu oricine, are câțiva prieteni buni din parcul de căței cu care se vede aproape zilnic și nu te bagă în seamă doar pentru că vrei tu atenția lui. Trebuie să-i stârnești interesul, să-i câștigi atenția.

Când era mic, era foarte cuminte. Am zis că nici dacă l-am fi făcut pe calculator nu ne-ar fi ieșit atât de bun. Nu a ros decât un colț de lemn de la un toc de ușă și două curelușe elastice de o pereche de Skechers de-ai mei. A avut jucării la discreție, a primit oase de tot felul, mâncare la fel, i-am lăsat-o în castron și a ales el când să mănânce. Mănâncă doar când îi este foame și cât să se sature, niciodată nu a mâncat BOABE sau PUI până n-a mai putut. Despre carne nu știu ce să zic, nu i-am dat niciodată carne de PORC la discreție, dar am o bănuială că dacă i-am da grătare și brânză topită, ar mânca până când le-ar regurgita.

Până și la recompense face mofturi. Nu-i plac toate recompensele, doar pentru că sunt special create pentru căței. Îi plac Tasty Bites de la Pedigree oricând, biscuiții Biscrock doar în parcul de căței, când e bătaie pe ei, la fel și alte recompense. Am renunțat să mai cumpăr diverse chestii, pentru că în general le ia în gură și le scuipă dacă nu-i plac. Ultima dată când a fost super entuziasmat de ceva a fost când a primit carnea de rață uscată prin congelare (freeze dried), sub formă de cubulețe. Am păstrat atunci cutia metalică în care au venit și acolo ținem „ceva bun”-ul.

Cum ne-am informat noi despre rasa asta?

După ce l-am luat, am aflat în ce ne-am băgat. Am intrat pe toate grupurile de Facebook cu și despre câini nordici, Husky, locații pet-friendly, informații despre câini etc. Am aflat de acolo foarte multe informații utile pe care mi-ar fi plăcut să am răbdare să le dau mai departe celor care vin din urmă cu căței „noi” pe care și i-au cumpărat, la fel ca noi, fără să știe prea multe despre rasa respectivă. Noi am aflat din mers că Husky sunt câini foarte activi, care trebuie plimbați zilnic kilometri întregi, pentru a-și consuma energia, altfel îți mănâncă urechile. Am zis că e bine, ne încadrăm, pentru că și noi mergem foarte mult pe jos. Săracul cățel era mic și noi, dornici să-i consumăm energia, l-am dus odată la o plimbare prea lungă, încât a căzut efectiv în bot, lăbuțele din față nu l-au mai putut susține. Am lăsat-o mai moale atunci, iar de când a crescut, își cam impune singur ritmul. De mers merge pe jos atât cât o facem și noi, dar dacă e obosit, când ajunge la „serviciul” lui zilnic, în parcul de căței, stă pe jos (sau pe bancă) și se uită în zare. Se joacă doar când are el chef, nu când vor alții.

Și pe YouTube am urmărit, în primele luni, un canal al unui tip care are Husky și povestește cum se comportă, ce e normal și ce nu. Sebi mi-a cumpărat boxa Google Home Mini și în fiecare zi o întrebam dacă pot să-i dau câinelui să mănânce ce mâncam și eu – avocado, fructe etc. A gustat cățelul din toate, dar s-a lămurit repede că dacă nu a avut părinți, nu-i pe gustul lui. Dacă nu provine dintr-un uger, nu prezintă interes. Suntem foarte diferiți din punctul ăsta de vedere.

Husky au stomăcelul foarte sensibil, mai ales când sunt mici. I-am cumpărat un sac de boabe Taste of The Wild de 12 kg, cu somon, în ideea că sunt boabe premium, recomandate pentru rasa lui, iar varianta cu somon am ales-o pentru că asociam câinele nordic cu peștele. Nu? Nu! E probabil singurul Husky care strâmbă din nas când simte miros de pește. Nu că ar fi un miros prea puternic pentru el, nu, nu, s-a tăvălit odată printr-un „rahat” de om, deci nu se pune problema sensibilității. Pur și simplu nu-i place gustul. Nici icre nu prea mănâncă. De fapt, nu mănâncă deloc, că-s cu ceapă și nu-i dăm chestii cu ceapă sau usturoi.

Cum spuneam, are boabe la discreție (Friskies, Pedigree), apă rece într-un castron uriaș, iar seara, după ce vine de la „muncă”, primește tot felul de bunătăți: șuncă, pastramă, bacon, pateu, oase, gheare, carne de pui la cuptor, o felie de brânză topită care să-i deschidă apetitul și apoi, când vede că toți i-au dat ce au avut de dat, se duce la castronul cu boabe și dă cu nasul prin ele. Ăsta e un obicei recent, dobândit de când am început să-i mai dăm tot felul de „treats” din carne de porc. Face foarte multe figuri la bobițe. Prima dată dă cu nasul și se uită la noi cu o expresie de uimire amestecată cu furie. Tu nu vezi ce fac eu aici? SUNT PE CALE SĂ MĂNÂNC BOABE, ca ultimul vagabond (așa crede el, că amărâții de câini fără stăpân mănâncă boabe scumpuțe). Face câțiva pași în direcția noastră și dacă nu-i dăm nimic sau dacă-i spunem că nu mai avem nimic, se întoarce, resemnat, la boabe. „Dansul” continuă cu mestecarea ostentativă a câtorva boabe, urmată de privirea ucigătoare care pare să zică: AȘA AM AJUNS, VAI DE VIAȚA MEA! Apoi mănâncă o cantitate moderată de boabe, bea apă și se retrage sub masă sau în cameră, dacă are acces în balcon.

Câine, nu pisică

Oricât de mult mi-aș fi dorit eu un câine cu care să mă drăgălesc, pe care să-l țin în brațe, să ne pupăcim și să alergăm pe pajiști, acesta nu e câinele ăla. OK, mai alergăm pe pajiști, dar atât. Când era mic, îl țineam în brațe câteva minute, până când se încălzea, și apoi se cerea în pătuț. Se ducea în pătuț preț de câteva minute, după care se trântea pe cea mai apropiată gresie. Căuta locul cel mai umbros și mai răcoros din casă, de obicei vara dormea în baie, unde e întuneric și nu sunt ferestre. Acum doarme în balconul închis care e legat de camera în care dormim, însă iarna îl lăsăm doar până când ne culcăm și noi, după care închidem ușa și el stă în cameră. El nu doarme 8 ore neîntrerupt, doarme un pic, vine în cameră, se duce iarăși la răcoare, se întoarce în pat. Asta cu dormitul în pat e relativ nouă, când era mic nu-i plăcea deloc să stea în pat lângă noi. Probabil că după 2-3 ani împreună i-am câștigat încrederea.

Se mai zice despre Husky că nu se atașează de stăpân. Am râs bine la asta. Husky-ul meu e foarte atașat de stăpânul lui, Sebi. Da, știu că am zis că a fost cadoul meu, mărțișorul meu, dar… eu nu am stat pe acasă și atunci consideră că sunt parte din haită, iar Sebi e șeful. Câinele alfa.

Vocal a devenit abia pe la un an jumate. Nici acum nu este câinele vocal pe care mi l-am dorit eu, dar știți cum se zice: ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să primești. Nu știu dacă aș vrea și un câine care să vorbească întruna, am deja un soț foarte vorbăreț. Bobiță vorbește doar când e super încrezător sau după ce a stat o oră pe terasă și s-a plictisit crunt.

Năpârlește?

O, da. Ne-am îngrozit când am auzit că Husky năpârlesc de două ori pe an, câte șase luni. Nu e chiar așa, dar de două ori pe an, câinele își schimbă blana – o fi auzit de zicala „lupu-și schimbă părul, dar năravul, ba” – adică pur și simplu vei avea de adunat de prin casă toată cantitatea de păr pe care o vezi pe un câine. Și nu cade tot dintr-o dată, să-l aspiri și să îți vezi de viața ta, ci pe parcursul câtorva săptămâni. Știți filmele alea western, în care pe un drum din deșert se rostogolește o bilă de vegetație uscată? Așa zboară părul de Husky prin casa mea, când deschizi ușa sau geamul și se face curent. Am foarte multe aspiratoare, un robot care aspiră până se îneacă de la atâta păr, unul cu mop pe care îl mai folosesc când am timp, unul care e mereu în priză în camera noastră, ca să adun ghemotoacele de păr plus celelalte aspiratoare de prin celelalte camere. Mi-am rugat o prietenă să-mi aducă din SUA o mătură despre care citisem pe grupurile străine de stăpâni de Husky. E din cauciuc și are perii groși si scurți, adună foarte bine orice fel de păr sau murdărie. După ce mi-a adus-o prietena, au băgat și la Pepco ceva similar, la o fracțiune din preț. Nu-i bai, deja sunt aproape trei ani de când folosesc mătura aia și nu regret nicio secundă că am dat 60 sau 70 de lei pe ea.

Regret că „mi-am luat lup”?

NU! E cea mai bună decizie pe care am luat-o în toată viața mea. Cățelul ăsta îmi aduce bucurie și mă învață în fiecare zi despre lucrurile simple: să mănânci ce-ți place, să dormi cât îți trebuie, să te întinzi când te dai jos din pat, să fii afectuos doar cu cei de care-ți place, să te bucuri de lucrurile simple și de oamenii care te iubesc. Ce poate fi mai frumos de-atât?

3 thoughts on “Cum e viața cu un Husky? Ce trebuie să știi înainte să îți cumperi un cățel?”

  1. Pedala e un caine teribil. Tot ma uit la pozele pe care le puneti tu si Sebi, gagiul asta e atat de expresiv si are o personalitate super. Sa va bucurati de el, ca e tare misto …

  2. Denisa, ce bine ca m ai postezi din cand in cand!
    M ai facut sa rad si cu postul acesta.
    Si eu am un catelus, si la mine e aceeasi problema cu valatucii de par prin casa. Al meu e teckel, soricar, cu par lung, foarte luuuuung.
    Dar e un frumos, un destept si un bun, si nu mai putem dupa el!
    Sarbatori fericite sa aveti si An Nou bun!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.