De ce nu mai am comentarii noi?

Azi am tot verificat dacă am comentarii noi pe blog.

După-masă, tata m-a convins, prin „metode specifice”, să ies la plimbare cu el şi mai ales cu bicicleta, aşa că am ajuns până la Castel, cu o „haltă” în parcul din centrul Hunedoarei, unde m-a amuzat diferenţa de vârstă: într-o parte erau prichindeii cu role, biciclete, jucării şi cu mamele după ei, iar în cealaltă parte, pensionari care jucau şah.

Revenind la comentariile care refuzau să apară: de unde să fie comentarii noi, dacă eu n-am mai scris nimic? Datorită – şi nu din cauza! – lui Remus, uichendu’ ăsta am avut de lucru, mai exact de reparat refăcut o revistuţă pe care un „designer priceput” a reuşit s-o facă jalnic. M-a amuzat că omul îşi trecuse în caseta redacţională numele, calitatea [vorba vine!] de „designer” şi două numere de telefon, pentru că, nu-i aşa, pentru un „designer de revistuţă” este foarte important să poată fi contactat oricând de potenţialii clienţi… sau ce?

Acum am terminat, fac ultimele retuşuri şi savurez o bere Maisel’s Weisse, de la Radu. O beau în cinstea omului, dacă o am de la ziua lui! Încă o dată LA MULŢI ANI!

Over and out.

7 thoughts on “De ce nu mai am comentarii noi?”

  1. Ce noroc pe mine. Vrei comentarii fix in noaptea in care voiam sa scriu unul oleaca off topic.

    Ma gandeam ca, terminand filologia, ma poti lamuri cu o chestie: de ce e gresit a spune in romaneste „hai/vino/sunt sus/jos” si mai ales „urca sus” si „coboara jos” si care ar fi atunci traducerea corecta din engleza pt „come/I am/get/go upstairs/downstairs”? La astia nici „climb up” nu e gresit.

    Trecand cu vederea ca limba engleza e o limba care a amestecat originea germana cu nuante latine si a facut o varza, pe cand romana incearca sa scape de acest aspect vulgar la lectiile din scoala, care-i faza?

    Dupa mine, „sus” in comtextul de mai sus e sinonim cu „la etaj”, „in casa” (daca stai la bloc – dar nu spui „in apartament” ca suna dubios) si e doar omonim cu alt cuvant „sus”, ceea ce inseamna ca exprimarea e un fals pleonasm si ca e de fapt corecta si are si rol de intarire fara sa sune dubios.

    Disclaimer: sigur am dat-o in bara rau de tot in acest comentariu, dar nu accept sa fiu strans de gat pt asta :D

    PS. Daca unele cuvinte arata ciudat, e pt ca scriu de pe Nokia N800 (nu e telefon, doar tableta) pe touchscreen, ca oamenii mei nu binevoiesc sa-mi dea un N810, care are tastatura. :) Adica daca vezi un typo, uita-te pe tastatura si vezi ce litere sunt in stanga si dreapta :D De ex. cam apas pe S in loc de A si uneori nu ma prind.

    And there ya go girl, ya got yaself a comment :P

  2. De ce spui că ai dat-o în bară? :P

    Este greşit să spui „urcă sus” pentru că „faci” pleonasm. Nu ai cum să urci jos ori să cobori sus, deci te repeţi.
    Şi btw, filologia am terminat-o, dar numai liceul. :D Aşa că nu sunt cea mai în măsură să te lămurească. S-o întrebăm pe Diacritica?

  3. Mi-e clar de unde vine ideea de pleonasm, dar ceva nu se pupa la mine in cap. Ca sa nu te repeti, ai doua variante: 1. reformulezi din timp (in special in adresarea orala), 2. zici doar „urca”. Daca folosesti solutia 1, se uita urat lumea la tine, ca vorbesti „posh”. La 2, poate fi ambigua comanda si pentru clarificare primesti intrebarea „unde?”, la care, instinctual, raspunzi „sus”. Procesul asta de unire a cuvintelor „urca” si „sus” e tot repetitie dupa parerea oamenilor de litere, dar nu e pleonasm :)

    Eu zic ca sunt cel putin doua sensuri pt cuvintele „sus” si „jos”, unul de directie si unul de loc bine precizat. Ca nu poti urca jos si ca nu poti cobori sus se datoreaza relativitatii locului precizat fata de pozitia curenta a interlocutorului. Mai pleonasm ar fi „urca in sus” si „coboara in jos”, comenzi/afirmatii fara destinatie bine precizata (dar si asta e relativ la context).

    Data fiind ideea de imposibilitate a actiunii, ca argument in favoarea pleonasmului, atunci constructiile „urca la deal” si „coboara la vale” ce-s? Ca nu poti urca la vale sau cobori la deal. In aceeasi idee, nu poti cobori de la parter pana la etajul 2 si nici nu poti urca invers, din cauza limitarilor de spatiu fizic, dar si a directivitatii verbelor.

    Cum vad eu situatia, locurile (nu directiile) „sus” si „jos” nu ar trebui sa formeze pleonasm, nefiind repetitie a aceleiasi informatii. Cuvintele „sus” si „jos” sunt folosite ca indicatori de loc, acolo unde precizarea precisa a locului nu este absolut necesara. In special la modul familiar specificarea precisa a locului ar semana a raceala in conversatie. Idem pt constructiile inlocuitoare.

    Avand in vedere ca verbele „a urca” si „a cobori” contin o referinta la directie, dar nu si la destinatia efectiva, daca „sus” si „jos” sunt destinatii, unde ar fi repetitia?

    In ultima vreme ma intalnesc cu multe cuvinte cu sens dependent de context, dar cu aceeasi pronuntie si scriere (nu pot da exemple; am doar cateva stegulete ridicate care imi aduc aminte ca m-am intalnit cu asa ceva), care, daca sunt confundate cu sensurile omonime rezulta in ceva gresit. Adica, respectivele cuvinte inseamna cam acelasi lucru daca le ignori meta-atributele, dar aceste meta-atribute le fac sa fie suficient de diferite incat folosirea lor in formulare sa fie corecta.

    Daca limbile pamantului ar avea doar cuvinte cu sens bine determinat, ca niste instructiuni de calculator, n-as mai fi scris textele astea lungi acum, cuvintele „sus”(directie) si „sus”(loc) avand identificatori unici in dictionar si, de asemenea, inteles unic. :) Unul ar forma pleonasm, celalalt nu.

    Sunt in padure cu vaca sau nu? :D

    1. Radu, sorry că ţi-a intrat în spam, dar comentariile care conţin cuvântul „vacă” sau „vaca” sunt trimise automat acolo, din cauză de cretini care mai dau din când în când pe-aici şi nu au altă treabă decât să înjure. :D

  4. Eu nu consider urc pana sos sau cobor jos pleonasme, depine de context. Pentru mine urc sus inseamna urc pana in casa, care casa se afla la etajul 6. Sau cobor jos inseamna cobor sase etaje pentru a ma duce pana la magazinul de la parter :P Pentru mine sus si jos reprezinta niste locuri care au fotst personificate dein frageda pruncie. Am fost coerent?

  5. @Denisa: imi imaginam :) Nu m-am suparat, sa stii. Faceam doar o observatie. Cand am dat submit, ma uitam la ultima intrebare, si ziceam „sa vezi ca asta intra in spam”. Dar macar nu se duce direct in /dev/null. In plus netul meu are obiceiul de a cadea fix cand scriu un comentariu mai lung, si de pe tableta :) Cat timp vad un #comment-NNN in URL, stiu ca operatia s-a terminat cu succes.

    OK… enough of offtopic for now :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.