Gerovital Plant, după trei săptămâni

Nici nu știu când au trecut cele trei săptămâni de tratament cu produsele Gerovital Plant primite în cadrul campaniei Trender. M-am obișnuit să le folosesc, ba chiar aproape că am terminat tubul de șampon, părul meu îmi este recunoscător și dacă mi-aș face mai des timp și pentru aplicarea loțiunii cu petrol, probabil că rezultatele ar fi și mai bune.

Cum spuneam, șamponul e aproape gata – am părul luuung și chiar dacă mi-a căzut mult, încă mai avea de unde, așa că am folosit șamponul cu încredere. Totuși, abia după ce l-am localizat într-un magazin am fost liniștită.

Din masca-tratament pentru părul degradat încă mai am, serul termoprotector e și el OK [adică am consumat mai puțin de jumătate din flacon], iar loțiunea regenerantă cu petrol o s-mi ajungă până la sfârșitul anului sau poate chiar până anul viitor.

Mi-am zis că dacă tot am început să folosesc produsele Gerovital, ar fi bine să văd și de unde o să le cumpăr în continuare. În mod surprinzător, le-am găsit în Kaufland, la raionul de produse pentru îngrijirea părului. Erau ascunse pe un raft la nivelul genunchilor, pentru că, bănuiesc eu, fiind atât de ieftine, nu există interes să se vândă. Mai bine promovăm șampoane de trei-patru ori mai scumpe, pentru că de-acolo vine profitul mai mare… Chiar și așa, m-am bucurat că produsele există pe rafturi, iar șamponul meu era la ofertă – 7,3 lei în loc de 9 lei. N-am găsit serul hidratant termoprotector, dar am văzut masca și loțiunea cu petrol, precum și serul pentru vârfuri deteriorate. Nici un produs nu costă mai mult de 13 lei, iar șamponul, cum vă spuneam, are în mod normal prețul de 9 lei. Urmăriți reducerile și sigur le puteți cumpăra la prețuri mai mult decât rezonabile.

Concluzia, după trei săptămâni de tratament, este că părul meu avea nevoie de o pauză de la produsele scumpe, frumos mirositoare, frumos ambalate și cu tot felul de extracte de vârf de mătură, care nu făceau decât să-l curețe și să-i dea un miros frumos. Degeaba mirosea el frumos dacă era bolnav!

Voi continua să le folosesc și nu mă las până nu termin flaconul de soluție cu petrol; sunt convinsă că voi avea un păr din ce în ce mai sănătos și chiar dacă încă mai cade [la urma urmei, e normal să mai și cadă!], am observat deja multe firicele scurte care „ies la suprafață” – ceea ce înseamnă că tratamentul pe care i l-am aplicat a funcționat!

16 thoughts on “Gerovital Plant, după trei săptămâni”

  1. Ma bucur atat de tare ca te-ai alaturat campaniei trender si ca esti multumita de produse. :-)
    Si mie imi e greu sa folosesc lotiunea cu petroleum, in rest e ok. Serul imi place mult si imi prinde foarte bine, mai ales ca eu imi mai „maltratez” parul cu placa…

  2. presupun ca serul hidratant termoprotector se adreseaza persoanelor care folosesc placa de intins parul ca daca e asa ma duc si eu sa`mi cumpar unul.

  3. @maddy: Da, dar și celor care își usucă părul cu foehn-ul. Adică eu. Părul suferă dacă-l supui unor temperaturi ridicate, chiar dacă vorbim doar despre foehn.

    Uite, e produsul lunii pe farmec.ro, poți să citești aici mai multe despre el.

  4. Denisa, din punctul meu de vedere (folosesc cateva produse Farmec constant de ani buni), produsele Farmec sunt foarte bune, doar ca nu sunt suficient promovate. Daca ar fi promovate intens si consumatorii ar descoperi cat de calitative sunt (evident pentru promovare ar urca un pic pretul, dar tot nu ar ajunge scumpe ca L’Oreal, zic eu), cred ca ar fi super incantati.
    Si sunt si produse autohtone pe deasupra :).
    Eu le iubesc!

  5. uff,ma tenteaza tare dar eu cu matreata am probleme daca nu ma spal cu clear e bai.sunt multumita de cremele de fata de la Farmec,dupa experiente cu produse scumpe am gasit la ei una cu ceai verde si aloe,MINUNATA

  6. Am cumparat si eu aceste produse in speranta ca voi gasi ceea ce caut de mult timp. Din pacate nu sunt deloc potrivite pentru tipul meu de par :) The search continues.

  7. Motivul pt care produsele se afla „la nivelul genunchiului” este ca distribuitorii lor nu platesc taxele de raft din supermarket-uri (care sunt mari!), mai ales pt a pastra un pret rezonabil. Altfel, gerovital rules!

  8. salut denisa. eu sunt din hunedoara si acum sunt la cluj, dar ma intorc acasa cam in 2 saptamani. daca vrei iti pot lua un ser termoprotector de aici – e cam 9 lei in oferta la cora.

  9. si eu am inceput sa folosesc tratamentul de par de la gerovital, dar de fiecare data cand aplic serurile sau ma spal cu samponul regenerant imi cade par la pieptanat.e normal?

  10. salut!!
    am gasit blogul tau cautand pareri despre kitul de tratament pt regenerarea parului de la Gerovital…eu folosesc de aproape o luna fiolele si samponul anticadere….pana acum sunt multumit in sensul ca nu imi mai cade f tare parul (fiind baiat am oricum parul scurt), dar astept ziua aia in care sa vad firicele crescute acolo unde acu ceva vreme au cazut si a inceput sa fie chelie…si ma gandeam sa incerc si lotiunea cu petrol…dar mai cautam pareri.. am vazut ca ultima postare cu privire la tratamentul pt par de la Gerovital e de acum un an….imi poti da un sfat?ai mai utilizat lotiunea cu petrol de atunci? ai vazut ceva rezultate?multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.