Mineritul românesc, de la glorie la declin

Înainte de 1989, sectorul minier din România dădea locuri de muncă, direct şi indirect, pentru mai mult de un milion de oameni. 350.000 erau angajaţi direct, iar restul de 700.000 erau angajaţi indirect, ca urmare a activităţii miniere.  În cele 14 regiuni miniere din ţară, 155 de localităţi depindeau de minerit, iar în mineritul non-energetic erau angajate peste 65.000 de persoane.

Astăzi, în sectorul minier mai lucrează doar 2.000 de persoane, dar potenţialul încă rămâne important. Sigur că există mulţi nostalgici ai vremurilor „înfloritoare”, în care a fi mineri era mai grozav decât a fi medic, profesor sau orice altceva. Părerea mea este că a venit vremea pentru un alt fel de minerit: unul responsabil. Zăcăminte avem destule: Magneziu, Uraniu, Argint, Mangan, Fier, Molibden, Wolfram, Cupru, Aur, Bismut şi Aluminiu, doar că mi se pare că s-a luat ad litteram termenul de zăcământ: dacă-s zăcăminte, să le lăsăm să zacă!

Avem resurse, dar nu ştim să le exploatăm. Degeaba se spune că exploatările comuniste erau cele mai tari şi că odată cu prăbuşirea comunismului s-a dus naibii tot ce era bun în ţara asta. Resursele există şi astăzi, dar exploatările comuniste au fost închise pentru că erau ineficiente. Statul român nu poate să le facă pe toate, am mai spus asta:

„«Să exploatăm noi, să nu ne vindem ţara!», mai zic unii dintre cei care se opun exploatării de către Gabriel Resources/RMGC. Adică să vină statul, care abia are de unde să-şi plătească întreţinerea, şi să investească sume fabuloase în exploatarea minieră. Pentru că, nu-i aşa, statul român a dovedit că se pricepe la astfel de chestii. Noi, românii, le ştim pe toate, ce poate fi aşa de complicat? Dacă la minerit nu ne pricepem, atunci la ce ne pricepem?! Bine. Dar pe onor statul român cine l-ar verifica, dacă ar face vreo prostie? Cumva, statul român?”

Care este soluţia pentru minerit şi cum arată viitorul minier al României? Reuşeşte să renască din cenuşă sau rămâne doar o amintire? Lăsăm zăcămintele să zacă sau le exploatăm responsabil, lăsându-le pe mâna celor care fac asta de zeci de ani şi o fac bine, fără greşeli, sau aşteptăm cu gura căscată să vină statul şi să facă să fie bine [„să ni se dea”, cea mai gravă boală românească]?

În perioada 24-26 mai se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Mineralelor. România lipseşte dintre organizatorii europeni ai acestui eveniment, pentru că România e o fată frumoasă şi bogată, dar care îşi ascunde frumuseţea de frică să nu fie deochiată şi îşi ţine banii sub saltea pentru că se teme că dacă ar ieşi în oraş ar fi jefuită.

Sursa infografic

3 thoughts on “Mineritul românesc, de la glorie la declin”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.