O întâmplare cu un Om şi-un accident uşor

Acest articol participă în concursul organizat de Automarket.ro şi RCA-ieftin.ro.

În urmă cu vreo lună, am profitat de cele 30 de minute de căldură şi soare ca să fac o plimbare – pe jos, evident – prin centrul Devei. Era într-o zi de luni şi, ca tot omul muncitor, nu aveam chef de muncă. După ce mi-a cam expirat timpul de plimbare, Cipri, şeful meu, m-a sunat ca să mă roage să verific dacă îşi încuiase portiera maşinii.

De obicei, Cipri nu vine cu maşina la lucru, pentru că e un mic ecologist şi în plus ar da aiurea banii pe benzină, din moment ce doi dintre colegii mei fac acelaşi drum Hunedoara – Deva cu maşinile firmei redacţiei. În lunea aia, cred că a vrut să vină la Deva mai repede, ca să-şi termine treaba înaintea noastră. Sau poate doar avea mai mult de lucru decât de obicei, nu ştiu sigur.

În clădirea în care avem noi redacţia a funcţionat Centrul de Proiectări Miniere, de unde şi numele de Cepromin. Inginerii care proiectau chestii nu prea aveau maşini, sau şi dacă aveau, cu siguranţă erau mai puţine ca acum. În zilele noastre, dacă prinzi, în zilele lucrătoare, un locde parcare liber, înseamnă că ai mâncat ceva când ai fost mic. La fel ca tatăl lui George din Seinfeld, oamenii care prind locuri de parcare în jurul Cepromin-ului nu renunţă la ele cu lunile. Cel puţin o Dacie răblăgită, din care au început să iasă fire de iarbă, stă acolo de mai bine de doi ani. În acelaşi loc. V-am povestit toate astea ca să înţelegeţi că e foarte greu să prinzi un loc de parcare în jurul clădirii, cu atât mai puţin luni dimineaţa. Aşa că după-masa, când au mai plecat din maşinile parcate peste tot, Cipri şi-a mutat-o pe a lui în parcarea aparţinând magazinului Ulpia, care e la câţiva metri de Cepromin.

Revenind… Cipri m-a sunat ca să mă roage să-i verific portiera. Mi-am luat inima în dinţi, m-am apropiat de maşină, am încercat să deschid portiera din stânga-faţă, apoi am trecut la cea din dreapta. Are închidere centralizată, dar ce-i sigur e sigur şi mie-mi place să fiu sigură. Pe când mă îndepărtam de maşină, am observat un cuplu la vreo 50 şi ceva de ani care se uita lung la mine. „Să vezi că ăştia au impresia că vreau s-o fur sau ceva!”, mi-am zis.

N-a trecut mai mult de trei secunde şi bărbatul m-a abordat:

– E a dumneavoastră maşina?
– Nu, zic, este a colegului meu, m-a rugat să verific dacă a încuiat-o, că nu era sigur.
– Să ştiţi că eu am lovit-o!

Say whaaat!?!? Unde naiba o fi lovit-o, că nu se vedea nimic?!

Omul îi îndoise puţin portiera din partea şoferului, dar culmea a fost că nu a lovit-o în parcarea de la Ulpia, ci înainte de a fi mutată, şi nici eu, nici Cipri n-am văzut nimic. Iar Cipri a mutat-o dintr-o parte în alta… timp în care „vinovatul” se învârtea în jurul Cepromin-ului ca să-l găsească pe proprietar.

A găsit maşina mutată şi a stat lângă ea câteva ore ca să-l aştepte pe Cipri. N-avea de unde să ştie că noi terminăm treaba abia pe la miezul nopţii şi ar mai fi avut de aşteptat mult şi bine dacă Cipri nu m-ar fi rugat să-i verific portierele.

Nu ştiu alţii cum sunt [dar îmi pot imagina cu uşurinţă!], însă pe mine m-a impresionat omul ăsta. Ştia că a greşit, aşa că era hotărât să aştepte în parcare până când apărea proprietarul maşinii pe care o lovise, ca să-i dea asigurarea şi să scape de o grijă. Astfel de Oameni sunt rari.

15 thoughts on “O întâmplare cu un Om şi-un accident uşor”

  1. gestul e foarte frumos, intradevar. Dar stau si ma intreb…un biletel cu un nr de tel lasat la masina nu ar fi avut acelasi efect? :)

  2. Partea trista e ca au mai ramas atat de putini oameni care merita toata aprecierea noastra, incat atunci cand ii intalnim nu ne revenim din soc pentru o perioada indelungata. Pacat ca societatea in care traim e asa cum e, iar ceea ce conteaza cu adevarat e de mult uitat. Intamplarile de genul asta te fac sa-ti dai seama ca nu e totul pierdut. Inca mai avem speranta la o lume mai buna. :)

  3. In SUA cand mi-am facut asigurarea obligatorie, am primit cativa fluturasi cu numarul meu de asigurare pentru astfel de cazuri. Si se lasa in parbriz. Respect maxim pentru persoana din povestea de mai sus, socant de mult bun simt si spirit civic, poate ca o buna parte din bun simt i se trage si din cauza varstei, mi-e greu sa cred ca vreo tanar ar fi facut asta, si n-am sa scriu „tinerii din ziua de azi sunt asa si pe dincolo”, ci am sa zic ca noi, tinerii din ziua de azi suntem mai superficiali, l-ai lovit te-ai uitat in stanga in dreapta si fie lasi fi nu lasi nici un numar de telefon, te bucuri ca nu ti-ai stricat masina proprie si pleci mai departe.

  4. Mai sunt si tineri care fac gesturi de genul asta; anul trecut baiatul meu si-a gasit masina lovita in parcare, undeva la Baile Harghita; dar a gasit si biletul cu nr. de telefon; era al unui tanar de 22 de ani, ca si fii-meu(care a fost f. impresionat de gest); si totul s-a rezolvat repede si fara nervi.

  5. frumos gest dar nu merita sa`i plateasca o zgarietura minora din RCA pentru ca ii creste asigurarea cu mult mai mult decat daca s`ar duce ambii la mecanic si vinovatul ar plati reparatia.

  6. Mi-am parcat si eu o data masina in Bucuresti, printre blocuri (eram intr-o vizita foarte scurta, maxim 15 minute) pe un loc de parcare platit, pe care mai nou degeaba il platesti, ca nu e al tau. Si la intoarcere mi-am gasit stergatorul rupt si o dunga cu cheia pe portiera mea dar si un biletel in parbriz: „Bai boule, nu mai parca aici!” :))
    offtopic: Denisa, ai primit mailu` meu cu adresa?

    1. Oana, da, am primit, scuze că n-am răspuns. Sunt neserioasă din punctul ăsta de vedere. Am dat-o mai departe şi urmează să primeşti premiul la sfârşitul lunii sau la începutul lui aprilie, când apare romanul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.