Şi te-ai dus, dulce minune [concediul]

concediuCând a trecut o lună de concediu? Cum am reuşit să nu ajung nici la Praga, nici la Berlin, aşa cum îmi propusesem? Pfuai, mă ia groaza când mă gândesc că peste patru zile trebuie să mă întorc pe plantaţie. De fapt, nu mi-e groază-groază, singurul lucru care nu-mi place este că trebuie să fiu undeva, la program.

Mi-am propus ca în concediul ăsta să îmi schimb “faţa” blogului, să vizitez Praga, să îmi dau jos de pe perete panoul din plută care s-a umplut de praf şi pe care gemeau tot felul de flyere atipice şi decupaje din reviste, să îmi schimb mobila de bucătărie etc. Am reuşit să desfiinţez panoul ăla şi să testez câteva zeci de teme de WordPress dintre care nu mi-a plăcut nici una. Atât.

Bine… e drept că am ajuns de două ori la Bucureşti, o dată la Iaşi, de două ori la unguri şi de trei ori la Sibiu, dar tot n-am fost la Praga. :) Cel mai mult, în concediul ăsta, am stat prin Sibiu, de ajunsesem să spun că o să mă mut în oraşul ăla.

Cu ce am rămas după concediul ăsta? Cu nişte vizite memorabile prin satele premium ale Sibiului şi prin fabricile româneşti care încă mai produc ceva. Şi cu multe poze, ca de obicei. Deocamdată, am rămas şi cu restanţe pe blog – mai trebuie să vă povestesc ce am văzut în cadrul acţiunii Produs în Sibiu.

Până una-alta, gata, visul frumos s-a terminat. De marţi mă întorc la fabrică.

sursa foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.