Pentru un decor original, încercaţi un tablou luminos

Poate că după ce aţi citit titlul v-aţi gândit că ştiţi despre ce vorbesc, că doar aţi mai văzut tablouri luminoase, dar eu despre altfel de tablouri vreau să vă vorbesc astăzi. „Lumina” din ele nu vine de la fosfor, ci este un lac special, invenţie a pictorului Raul Neret, pe care l-am rugat să-mi spună câteva cuvinte despre tablourile lui.

Am postat de ceva timp o poză pe Facebook cu tabloul meu luminos cu arţar [îl vedeţi agăţat pe perete în poza care însoţeşte acest articol; deocamdată e pus la colţ, dar cum pregătim o redecorare a camerei, nu are rost să-i bat un cui special, pentru că o să-i schimb locul]. Îmi place imaginea tare mult, iar Raul mi-a spus că este cel mai bine vândut tablou al său, că nu există om care să-l vadă şi să nu-i placă. Şi, credeţi-mă, nici pozele mele şi nici cele de pe site-ul tablouriluminoase.ro nu-i fac dreptate, în realitate, tabloul arată mult, mult mai bine.

Ziua, tablourile luminoase sunt nişte „bucăţi de artă” pe care nu le bănuieşti capabile de nimic senzaţional. Însă odată expuse la o sursă de căldură sau o sursă artificială de lumină, tablourile se „încarcă” şi, în întuneric, luminează. Vopseaua specială inventată de Raul Neret este verde, chestie care te poate duce cu gândul la tablourile cu fosfor, dar nu e cazul. Fotografiile folosite de Raul Neret sunt grozave, dar eu m-am îndrăgostit de arţarul japonez pe care mi l-a trimis şi care acum stă în livingul meu. 

Din păcate, nu am reuşit, cu camera telefonului, să-i fac o poză noaptea, când luminează în verde; nu vrea să focalizeze, aşa că va trebui să mă credeţi pe cuvânt că arată foarte fain.

Pictorul Raul Neret

Denisa Bârgău: Raul, spune-ne câteva vorbe despre tine, ştiu că la un moment dat ai stat în Austria – sau acolo ai crescut? Cu ce te-ai mai ocupat, cu ce te mai ocupi?

Raul Neret: M-am născut la Hunedoara, iar după ce am făcut armata (ca pe vremuri), am plecat în Austria, la Graz, unde am stat şapte ani. Acolo am pictat şi am trăit chiar o perioadă doar din pictură. Apoi, la un moment dat, ne-am întors în ţară, eram deja trei: eu, soţia şi primul copil. Aici am continuat să pictez şi să mă „învârt” tot în domeniul tablourilor.

Mi-ai spus că tablourile luminoase nu sunt făcute cu fosfor. Ce fel de vopsea este şi cum acţionează ea? Vopseaua asta e numai pe verde sau poate fi făcută şi în alte nuanţe? Dacă eu vreau un tablou mov, de exemplu, care să lumineze mov noaptea, se poate face sau verdele e singura opţiune?

Din întâmplare sau nu, am dat peste nişte cristale interesante cu care am reuşit să fac o reţetă de lac transparent luminos. De aici începe povestea cu tablourile, pentru că la început am lucrat foarte mult manual şi am experimentat câtiva ani, apoi, încetul cu încetul, am ajuns la reţeta cu care lucrez şi astăzi. Reţeta este cel mai bun rezultat de până acum şi o îmbunătăţesc mereu. Ce este interesant e faptul că am separat procesul de printare pe suport transparent în trei faze şi am reuşit să încropesc un proces destul de simplu, dar foarte eficient, de a face chiar şi imaginile pe sticlă să lumineze.

Cât despre culori, cel mai bine luminează verde şi turquoise, dar în cazuri speciale se poate să folosesc şi albastru.

Tablouri luminoase

Tablouri luminoase

Cine face fotografiile care ajung tablouri? Bănuiesc că ai drepturile de autor, adică le poţi folosi şi vinde, dar e vorba de artişti pe care îi cunoşti sau le cumperi de undeva sau cum procedezi?

Sunt fotografii cumpărate de pe site-urile de specialitate, asupra cărora deţin dreptul de folosinţă.

Poţi aplica vopseaua asta specială şi pe tablouri sau doar pe fotografii? Am văzut pe site că sunt şi pe plexic, şi pe pânză, procedeul e acelaşi? Se pot transforma în tablouri luminoase tablourile existente sau fotografiile clientului? De exemplu, dacă eu am o poză care-mi place mult şi vreau să o transform într-un tablou luminos, se poate face treaba asta? 

La această oră pot face să lumineze tablouri pe pânză care nu au fost gândite pentru a lumina, deci putem face tablouri şi cu imaginea clientului. Tablourile sunt pe pânză, sticlă sau plexiglas, iar procedeele diferă radical.

Vopseaua ta specială are şi alte aplicaţii, poate fi folosită şi altundeva sau nu ai încercat?

În continuare lucrez la alte aplicaţii – care nu sunt deloc puţine, dar le voi scoate pe piaţă încet şi pe rând. Facem teste şi pentru alte produse, dar este totuşi un secret pe care trebuie să îl păstrez. La acest capitol, doar imaginaţia proprie este limita. Practic pot face aproape orice să lumineze (lămpi, textile, podele, tavane, tencuieli, marcaje rutiere şi montane etc.) – unele dintre aceste aplicaţii sunt mult mai luminoase decât am reuşit să fac tablourile să lumineze.

Care e imaginea ta favorită?

Imaginea mea favorită este arţarul pe care îl ai deja. :)

DETALII DESPRE TABLOURI. Preţurile tablourilor diferă în funcţie de dimensiuni şi de suportul pe care sunt imprimate. Preţurile tablourilor pictate sunt cele mai mari: 980 de lei. Tablourile luminoase imprimate pe plexiglas au preţuri cuprinse între 159 de lei [un tablou cu dimensiunile 40×60 cm] şi 429 de lei [tabloul cel mai mare, adică 80×120 cm]. Cele mai ieftine sunt tablourile imprimate pe pânză: cel mai mic costă 133 de lei, mijlociul [60×90 cm] costă 222 de lei, iar cel mare, 348 de lei.

Tablourile luminoase sunt realizate prin tehnologia de imprimare ecologică folosind cerneluri originale de fabricaţie japoneză, îmbinate cu lacul inovator, luminos în întuneric. Pe timp de noapte, tablourile luminează, rămânând vizibile până la opt ore. Pentru un cât mai puternic şi îndelungat efect de lumină pe întuneric, tabloul trebuie expus luminii artificiale timp de minimum zece minute. Efectul luminos este cu atât mai puternic cu cât lumina la care a fost expus este mai mare. Practic, tabloul înmagazinează energie, eliberând-o pe întuneric fără nici un consum de energie electrică.

Tablourile din plexiglas sunt de două ori mai uşoare decât cele din sticlă şi de 10 ori mai rezistente la spargere.

Câteva zeci de modele, unul mai frumos decât celălalt, pot fi găsite pe site-ul tablouriluminoase.ro. Le găsiţi şi pe pagina de Facebook Tablouri luminoase.

Şi, în final, un sfat: dacă vreţi să faceţi un cadou original unei persoane care apreciază frumosul, nu cred că aveţi cum să daţi greş cu un tablou luminos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.