The five year itch

Sunt cinci ani fara o luna de cand m-am angajat [pentru a treia oara, da’ asta e din alt film] la actualul loc de munca. Cu fix patru ani mai mult decat am „rezistat” la orice loc de munca. Recordul anterior a fost de 11 luni, in rest m-am plimbat din job in job ca o albinuta, vorba cantecului. Motivul pentru care am ramas la ziarul unde lucrez acum a fost promisiunea pe care i-am facut-o sefei mele. Asta si ideea ca de la o varsta e bine sa te asezi „la casa ta”, sa-ti gasesti un post caldut si sa-ti astepti linistit pensia.

Si stai asa, pe postul ala caldut, si-ti vezi de viata ta, iar in timpul liber citesti – printre altele – tot felul de bloguri, atat ale unor oameni pe care-i cunosti personal, cat si ale unora pe care ii stii doar din online. Si tot citind, dai peste cate un articol cum e asta. Sau asta. Sau asta. Si mai gasesti articole cum e asta si incepi sa te gandesti ca decat sa iti pierzi timpul lalaind-o aiurea pe 9Gag, de exemplu, mai bine te-ai inscrie la un curs online, gratuit.

Uite-asa, incetul cu incetul, samanta de indoiala creste si se face un mic copacel. Si poate ca incepi sa te gandesti ca iti irosesti viata facand lucruri marunte care nu iti mai aduc satisfactie, ca te plafonezi, ca desi ai vrea sa inveti mai mult si sa faci mai mult, nu ai unde. Daca la actualul loc de munca ai atins pragul de sus, unde sa mai cresti? Nu mi-am dorit niciodata sa fiu redactor sef – n-am stofa de lider, n-am nici bumbac de lider, nici lycra de lider, e clar ca nu-s facuta pentru a-i conduce pe altii -, asa ca mai sus de unde sunt acum nu voi ajunge niciodata. Si gandul asta ma sperie. Ce-o sa fac, o sa tehnoredactez pagini de ziar toata viata? O sa ma joc cu fete de politicieni, o data la patru ani, o sa le decupez moacele imbuibate si o sa le pun pe un afis, langa o minciuna urata si grasa? Meh. 

Pe langa toate articolele peste care am dat in ultima vreme [parca s-au inteles fratii Alexa sa le scrie pentru mine], am si in propria „ograda” un exemplu excelent pentru ceea ce vreau eu sa fac. Se poate sa nu ai „stapan” si sa fii liber sa faci ce vrei cu viata ta. Vad asta la Sebi de mai bine de patru ani, dar pana azi nu am avut curajul sa ma gandesc ca si eu as putea sa fiu pe cont propriu. Am cochetat cu ideea pentru o foarte scurta vreme, cat sa scriu pe blog un articol „pro & contra” si daca il cititi o sa vedeti ca la „pro” am scris cateva randuri, iar la „contra” m-am desfasurat in voie. Normal ca am vrut sa am cat mai multe motive sa nu-mi parasesc postul caldut.

Dar cu mancarimea de cinci ani nu te joci. Habar nu am cat o sa mai stau – sau daca o sa mai stau – la actualul loc de munca. Incerc sa gasesc o varianta care sa nu-mi faca plecarea prea dureroasa nici pentru sefi, nici pentru colegi, dar nici pentru mine: mi-ar placea sa mai fac o parte din munca [nu fac doar tehnoredactare, dar astea-s detalii neimportante] dar fara sa fiu „legata” de un birou, fara sa mai trebuiasca sa merg la lucru trei zile pe saptamana.

Habar nu am ce voi face in continuare. O sa am mai mult timp pentru blog, iar daca nu o sa am, o sa-mi fac. Poate ca o sa ma reapuc de facut bijuterii din Fimo [pentru cititorii mai noi sau de ocazie, am si un blog abandonat]. Poate ca in scurt timp o sa-mi dau seama ca freelancing-ul asta nu-i asa de usor cum crede lumea si o sa imi caut un nou stapan. Poate… daca… astea sunt cuvinte care de obicei ma sperie, dar acum nu stiu de unde naiba am atata curaj nebun si dorinta inexplicabila de a o lua de la zero. Cert este ca nu vreau sa implinesc rotunda si venerabila varsta de 28 de ani bis-bis facand aceleasi lucruri pe care le fac astazi. Mi-a ajuns.

Daca aveti sfaturi sau idei, sunt binevenite.

10 thoughts on “The five year itch”

  1. eu lucrez doar de un an si ma demoralizeaza trezitul asta la 6 juma in 5 zile pe saptmana.
    fix azi dimineata ma gandeam ce sanse am la o viata mai buna (acu salariul imi ajunge doar pt chirie, intretinere si mancare)
    sa risc si sa ma duc si eu la droaia de romani spalatori de vase din afara?
    is there hope?

  2. Eu de 1 lună am lăsat freelancingul. Nu e nimic mai obositor decât a fi mereu propriul şef. Sigur, depinde de perspectivă. Şi mai depinde şi de: „să găseşti ceva ce-ţi place să faci”. Iar eu am avut noroc, am găsit ceva de-a dreptul fabulos. Şi freelancingul nu-i pentru mine.
    Sfătuiesc pe oricine să facă nişte calcule economice serioase înainte de a se apuca de freelancing nu numai că aş putea relua proiectul x. Aşa la rece: care-s veniturile constante, ce fel de clienţi am, cum plătesc etc.

    And good luck :)
    (a child would be an interesting diversion:D)

      1. @Denisa: Eu nu vreau să te sperii. Îţi spun doar care-i realitatea. Aşa sună frumos freelancingul, ştiu. Însă nu tot timpul e roz şi problema cea mai mare e că trebuie să fie un foarte bun manager atât financiar cât şi logistic (administrarea timpului, procrastination, marketing, clienţi etc). Efectiv te sfătuiesc să urmăreşti la sânge fluxul de bani care-ţi intră din alte surse şi să vezi cât e de constant şi cum l-ai putea administra.
        Eu am fost exclusiv freelancer din iunie 2010 până acuma. Şi nu mai vreau :) Plus, having a proper job aduce şi a sense of order [a se citi organizare] de care Balanţele au mare nevoie :)))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.