Unde mănânci [bine] în Deva și Hunedoara?

Am primit o leapșă de la Lilișor: trebuie să-i spun minimum cinci locuri din Deva și/sau Hunedoara [am regim special, vedeți?] în care se mănâncă bine.

În Hunedoara am trei recomandări.
Pizzeria Viva, lângă Piața Obor, despre care am mai scris. Sunt câțiva ani de când rețeta de pizza e neschimbată și aș comanda oricând cu încredere de la ei o pizza picantă. Cu un ardei iute în mijloc. Prețurile sunt bune spre foarte bune, localul nu e cine știe ce, ca să nu zic că-i chiar mic, dar întrebați orice hunedorean și probabil că vă va spune că pizza cea mai bună vine de la Viva. Dacă nu vă place pizza, cred că au și alte mâncăruri; chiar azi mi-a făcut o colegă cinste cu niște clătite foarte interesante, umplute cu ceva chestie dulce și spumoasă și ornate cu mure… [merci, Monica!]

Restaurantul Rustic, în centrul vechi. O singură dată am mâncat acolo, cu Andrei Crivăț. Mâncarea a fost bună, prețurile așa și-așa. Ăsta e un restaurant în adevăratul sens al cuvântului, unul dintre puținele din Hunedoara, așa că îl recomand în cazul în care nu vă pasionează pizza sau sandwich-urile grețos de bune care urmează la „punctul 3”. Pentru detalii, vizitați site-ul.

Vă vine sau nu să credeți, cea de-a treia recomandare este de fapt un biet chioșc situat peste drum de clădirea-în-care-cândva-era-Artima. Sunt mulți ani de când am venit cu o prietenă din Deva special pentru un sandwich de la Cosimo; atunci mi-a spus [ea fiind deveancă] că are o grămadă de cunoștințe care bat drumul Deva-Hunedoara pentru câte un pitburger de la Cosimo. În ignoranța mea, n-am mâncat niciodată un pitburger de-ăsta, în schimb mai mănânc câte-un sandwich cu șnițel din piept de pui [„grețoșenie delicioasă”]. Prețuri: 4,5-5 lei.

Ca să fie articolul complet, am întrebat un hunedorean ce local care servește papa ar recomanda cuiva venit în vizită la Hunedoara și răspunsul a fost: Scorpion, la jumătatea distanței dintre [ceea-ce-a-fost-cândva-]Artima și Kaufland, și Corviniana, pe drumul spre castel. Eu nu pot să recomand Corviniana, nu după ce m-au furat, dar dacă vreți să mergeți, e treaba voastră.

De fapt, v-am mințit: la noi acasă se mănâncă cel mai bine, mai ales când are Sebi chef de gătit!

Lista rămâne deschisă, dacă mai știți locuri cu mâncare bună din Hunedoara, nu ezitați să mi le spuneți și completăm lista pentru călătorul înfometat. :)

În Deva ajung acum mult mai rar, așa că n-am mai fost pe la restaurante.

Recomand restaurantul chinezesc BeiJing* din micuțul centru comercial Maxxa, situat în vârful dealului, în capătul orașului, în apropiere de supermarketul Trident. Dacă ajungeți până aici, încercați puiul în caramel în combinație cu tăițeii cu legume. Prețurile sunt de fast food, mâncarea foarte bună, merită să vă cățărați până în Micro 15.

Nu vă place mâncarea chinezească? Dar de-un sandwich ce ziceți? Am eu o treabă cu sandwich-urile… bine, bine, dacă nu vreți, nu vă spun de McPoc, cum îi zice Robert – un chioșc din gară „operat” de niște cetățeni de altă religie decât cea ortodoxă.

O listă cu câteva restaurante din Deva găsiți pe blogul celălalt, eu atât am avut de zis. Și dacă mi-oi aminti de altele, o să le scriu aici.

Nu cred că trebuie să dau leapșa mai departe, o preluați voi dacă aveți blog și vreți să spuneți lumii unde se mănâncă bine în orașul vostru, dar vă rog să-i dați de știre și lui Lilișor!

19 thoughts on “Unde mănânci [bine] în Deva și Hunedoara?”

  1. Sandwichul cu sunca si sos de ciuperci de la McPoca e cel mai tare pe care l-am degustat eu in intreaga mea viata de mancator prin gari si autogari. Au un singur defect. Ca inchid de sarbatori, atunci cand e betiveala mai crunta si foamea mai nasoala.

  2. Într-adevăr sandwichurile de la Cosmos şi all mighty MCPocă sunt incredibile. Cam greu să găseşti papa bun în Deva. Pizza bună la Napoli şi ciorba de burtă şi papanaşii de La Băiatu’ sunt fantastice. Îmi aduc aminte că prima dată când am mâncat papanaşi la Băiatu’, când am făcut comanda, doamna de acolo m-a întrebat dacă sunt sigur că vreau o porţie mare (eu fiind mai pişpirel aşa), pe principiul românesc: Mânci muuult şi bine!! Oricum după acest articol m-am decis să mă îndulcesc cu papanaşi!! În consecinţă, mulţumesc:))

  3. Hunedoara:
    Pizzeria Galena sau Viva (aici depinde de gusturi).
    Scorpion (mancare buna buna dar preturile sunt ehh, sa zicem moderate).
    Rustic (din nou mancare buna, preturi cam mari.. totusi e un restaurant si nu bodega).
    Hamburger Cosimo (si ieftin si bun, alegerea perfecta zic eu)
    Gambrinus (mancare buna si aici, mai ales clatitele cu diferite topping-uri).

    Pacat ca nu prea avem ce alege prin micro5… si trebuie sa batem drumul pana spre centru pentru „fast food”. Denisa, daca stii pe undeva prin Micro5 ceva decent let me know!:D

    P.S la Inakis (Kiki), langa barul Traian… oare mai face mancare?

  4. Era sa uit! si scuza-ma de double post ;))
    Mancare buna mai e si la vila din Micro5 langa spalatorie… desii e cam pustiu pe acolo (poate totusi nu o fii mancarea asa de buna!?).

  5. Ai primit o leapsa. Blogosfera tine mortis sa afle care sunt cele 7 lucruri care ne incanta pe fiecare . E randul tau sa impartasesti cu noi :)) Si multumim anticipat :D

  6. este un local in Micul Dallas care face papica foarte buna; e undeva la o casa si se numeste „La baiatu”; trebuie neaparat sa mergeti acolo sa incercati ciorba de burta sau papanasul. :)

  7. Pingback: Tag: Unde mananci bine in orasul meu? | Septembrie Joi
    1. Daca vreti mancare ieftina si buna, incercati la Casa MazaMi , e non-stop si are niste sandwiciuri fantastic de bune si chiar pizza la orice ora, e vis-a-vis de Profi :)

  8. Fara indoiala, Restaurant Wien din cadrul hotelului cu acelasi nume are un meniu extraordinar. Am mancat de cateva ori acolo si pot spune ca este cel mai gustos din Deva(muschiuletul de vita cu sos de piper verde este extraordinar). Recomanda cu incredere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.