Uneori, problemele de sănătate au răspunsuri neașteptate

După două săptămâni de concediu medical, am sărit în blugi și.. la scurt timp, am constatat că am o sensibilitate în zona șoldului. Nu am făcut, atunci, legătura între cele două elemente (blugi, sensibilitate) și am întrebat pe Facebook, acest doctor universal și modern: 

Vi s-a intamplat vreodată să aveți o mâncărime… fantomă, adică să vă mănânce pielea fără să fi avut vreo vânătaie, vreo julitură, orice bai în zona aia?

O am de mai bine de o săptămână, când mă mănâncă, când mă doare (dar durerea poate fi de la scărpinatul agresiv), nici o problemă, nici un semn, nimic, doar că zona e foarte sensibilă. De la ce naiba?

Ulterior, mi-am dat seama, când simțeam că mă jenează ceva fix în zona aia, că e de la blugii mei cam strâmți de la C&A. Și-am scris asta pe Facebook:

Cu capsa pusă

Hai, că am lămurit-o. Știți bancul cu cetățeanul care mere la doctor, speriat că i s-a albăstrit un testicul, doctorul i-l taie, după o săptămână vine cu celălalt testicul albăstrit, iar când vine cu… dânsa albastră, medicul zice: 🤔 „Mă, n-o fi de la blugi?”?

No, așa și eu. Am elucidat misterul mâncărimii & sensibilității neidentificate: era de la blugi! De la această capsă. Serios. 

2 thoughts on “Uneori, problemele de sănătate au răspunsuri neașteptate”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.