Am fost pensionară pentru 4 zile

Toată viața mi-am dorit să merg la un hotel unde să nu am altceva de făcut decât să mănânc, să mă plimb și să fac tratament. Și mi-am îndeplinit visul de a fi pensionară înainte de vreme: m-am cazat, pentru patru zile, la Hotelul Vacanța, din stațiunea balneoclimaterică Geoagiu Băi, jud. Hunedoara.

Câteva instantanee din scurta vacanță – partener de aventură mi-a fost tata :)

Geoagiu-Băi, pentru mine, nu este o stațiune oarecare, ci e locul în care ai mei mă duceau foarte des, în copilărie, la bălăceală. Locuiam în Orăștie, deci la câteva zeci de km de Geoagiu, așa că era, natural, locul în care mergeam cel mai des. Pe la începutul verii mi-am exprimat dorința de a mai merge o dată la Băile Daco-Romane din Geoagiu Băi, să stau în bazinul mic, de copii, „până mi se învinețesc buzele” de frig, așa cum se întâmpla în anii 1980. Numai că acum, apa din bazinul ăla e nu caldă, ci foarte caldă, deci nu ți se face frig nici dacă afară e rece.

În schimb, a mai apărut un bazin, cu adâncimea de vreo 50 cm, pentru copiii mici și foarte mici. Am lâncezit acolo, pentru că întâmplarea a făcut să mă întâlnesc cu colega mea de bancă din liceu care venise acolo cu familia (compusă din soț și copii mici). Am băut o bere, am mai dat din mâini și din picioare, m-am bucurat că muzica era aceeași pe care mi-o aminteam din copilărie și am plecat înapoi la „cazare”.

Intrarea la ștrand costă 40 de lei pentru adulți și vreo 10 lei pentru copiii mici. Nu sunt reduceri pentru elevi, studenți, pensionari, toată lumea e tratată egal aici. Prețurile la mâncare sunt decente pentru o stațiune, am luat o bere la țap cu 6 lei și kurtos-ul e 20 de lei. După ora 18 se închide casa de bilete și cred că poți să intri gratis, dar nu am mai apucat să testăm teoria, pentru că am stat doar trei zile „pline”, în cea de-a patra am plecat imediat după prânz, ca să mai mergem și pe la neamuri.

Hotelul Vacanța este fosta Vilă Sanda, pentru cine a mai fost pe acolo și știe câte ceva. La Germisara nu mi-a permis bugetul să mă cazez – Germisara era hotelul pe care l-au condus verișorii mei în tinerețe, deci cumva acolo ar fi fost „acasă”, doar că era prea scump. Csf ncsf.

„Vacanța” are trei stele, nu am stat eu în prea multe hoteluri ca să știu ce presupune asta, însă o să vă spun ce nu mi-a plăcut: cabina de duș și para de duș sunt din alte vremuri acolo, presiunea la apa caldă, la etajul 4, era foarte mică. Mocheta de pe jos cred că e cam la ultimul său sezon. Nu este aer condiționat, dar nici nu am simțit nevoia. În restul țării oamenii se luptau cu temperaturi de 42 de grade Celsius, noi aveam 30 și un pic, iar seara am închis ușa de la balcon, pentru că era un pic răcoruț. Zona este la o altitudine de 340 și ceva de metri, este foarte multă verdeață peste tot, de pe balcon vedeam o pădure, iar la ștrand sunt copaci foarte înalți de jur împrejur. Nici piscina proprie, cu apă termală foarte caldă, nu pare să fi trecut prin vreun proces de renovare recent. Adică tavanul arăta de parcă s-ar fi scorojit în ultimii 20 de ani și nimeni nu a făcut nimic. Înțeleg, umezeală… De asemenea, nu mi-a plăcut că în cele trei mese complete pe zi nu au inclus și o cafea. Ceaiul îndulcit nu e pe placul meu, iar cafeaua costă 5 lei separat.

Ce mi-a plăcut la hotel: are două lifturi funcționale, baza de tratament este foarte curată. Apa din piscina acoperită este super caldă și terapeutică (este apă termală). Există asistente medicale și un medic care vine pentru o consultație preliminară în urma căreia îți recomandă ce tratamente / proceduri să urmezi. Doamna de la curățenie m-a întrebat mereu dacă am nevoie de prosoape curate (nu aveam, că nu-mi place să fac risipă doar pentru că sunt în concediu).

Mâncarea primită în cele patru zile de pensiune completă la Hotelul Vacanța din Geoagiu Băi

Mâncarea a fost nu bună, ci foarte bună. Eu am avut un „regim” fără carne și pot să spun că aproape după fiecare masă aveam un zâmbet mulțumit pe față. Am mâncat niște ciorbe extraordinare: de dovlecel, de varză, de fasole, cartofi adevărați prăjiți, mămăligă, spanac, tot felul de lucruri pe care pensionarii să le poată mesteca ușor cu dinții lor. Primeam și desert, însă în afară de o plăcintă cu vișine și o cupă de înghețată, nu am reținut nimic spectaculos. Fructele au fost, într-o zi, prune verzi.

Într-una din zile am vizitat termele, în alta am fost la Cascada Clocota, în alta la ștrand și în ultima am plecat. Nu mi-ar fi plăcut să stau mai mult, pentru că, sincer, nu ai ce face o săptămână în Geoagiu Băi dacă nu te duci pentru tratament sau dacă nu vrei să mergi zi de zi la ștrand.

Se poate merge cu vouchere de vacanță sau cu bilet de tratament, prin Casa de Pensii. Da, eu aș repeta experiența anul viitor. Mi-a plăcut să fiu pensionară, să uit un pic de grijile de zi cu zi, să nu fac altceva decât să-mi organizez ziua în funcție de orele de masă: mic dejun la 8:00, prânz la 13:00, cină la 18:30. Minunat.

2 thoughts on “Am fost pensionară pentru 4 zile”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.