blog my mind
Să lămurim o treabă. Valea Jiului este o regiune care face parte, administrativ și teritorial, din județul Hunedoara. Ea cuprinde localitățile Petroșani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoasa, Uricani. În fapt, Valea Jiului este o depresiune intramontană situată pe râul Jiu (cf. Wikipedia), dar toată lumea care locuiește în județul Hunedoara știe că atunci când spui Valea Jiului, Read More …
Poate sună stupizel titlul meu. Mi-l asum, pentru că dintre toate lucrurile fără de care n-aș putea să trăiesc pentru tot restul vieții mele, cafeaua este prima pe listă – și, la o adică, și singura (de pe listă). Aș renunța și la ciocolată și la zahăr rafinat și la carne (?), dar niciodată la Read More …
E tristă afirmația din titlu, dar e adevărată, cel puțin pentru mine și cunoscuții mei. Mama mea e foarte curioasă și întotdeauna vrea să știe cu ce se ocupă X și, dacă se poate, cât câștigă același X, unde X poate fi o rudă, un prieten, o persoană pe care abia a cunoscut-o. N-are nici Read More …
Ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta, mam’mare, mămiţica şi tanti Miţa au promis tânărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 mai. Ca să nu fiu mai prejos decât cei din jurul meu, chiar dacă nu mai merg la muncă într-un colectiv în care germenii zboară liberi, anul mi-a adus iubitul meu soț răceala acasă, Read More …
Știi că ești bogat atunci când ai mai multe privilegii decât muritorii de rând. Știi că ești unde trebuie pe scara socială atunci când intri primul la petrecerile VIP, când aleargă papparazzi după tine ca să te pozeze, când o băutură sau o mașină sau o clădire sau măcar o stradă îți poartă numele. Dar cu Read More …
Cât o fi de greu să faci un tort? Foarte greu, mi-am spus mereu. Singurele prăjituri pe care le-am făcut au fost cele care imită bomboanele Raffaello și pentru care nu e nevoie decât de ingrediente și de răbdarea de a le amesteca și de a forma biluțele. Dar când vine vorba despre prăjiturile care Read More …
Se întâmpla în 2006-2007. Eram o mână de oameni cu aceeași pasiune: scrisul pe Internet. Nu conta că unii eram mai frumoși și alții mai urâți, că eram grași, slabi, amuzanți sau netalentați. Ne unea numitorul comun și anume dorința de a scrie pentru necunoscuți ceea ce ne trecea nouă prin cap.
Când eram tânără, citeam reviste. Și ziare, deși întotdeauna m-a deranjat mirosul de metal greu pe care îl degaja hârtia de ziar proaspăt imprimată, plus faptul că toată cerneala aia neagră se transfera pe mâini și antebrațe, făcând cititul ziarului o activitate aproape imposibilă.
Pentru că long time, no good music pe blogul ăsta, iată, azi vă prezint o piesă nou-nouță, din anul 1958: Johnny Otis – Willie and the Hand Jive. Tatăl meu avea un an când a fost lansată melodia asta. Eu aveam minus 24 de ani!
Știu pe cineva, ziarist cu vechime, care obișnuia să facă tot felul de pamflete, unul mai amuzant decât celălalt. Acel (sau acei) cineva (ăsta n-are plural), deși întotdeauna vândut (vânduți) unei părți sau celeilalte, folosea (foloseau) argumente atunci când încerca (încercau) să combată „partea adversă”.