Se spune că pofta vine mâncând. Eu mi-aş permite să spun că şi cheful de viaţă vine trăind. Nu atunci când stai în faţa calculatorului cu task-uri de rezolvat, nici atunci când eşti blocat în trafic, în drum spre serviciu, ci atunci când faci ceva doar pentru tine, pentru sufletul tău.
În cazul meu, cheful de călătorit îmi vine de fiecare dată când plănuiesc o vacanţă sau când citesc despre călătoriile altora, dar mai ales atunci când văd poze din locuri faine. Le adun pe toate aici şi sper ca într-o bună zi să le pot „bifa” ca vizitate.
Adrenalina începe să îşi facă simţită prezenţa când ştiu că urmează să fac o nebunie – sau de fiecare dată când îmi propun să fac bungee jumping, de exemplu, deşi încă nu mi s-a ivit ocazia, cheful de distracţie apare subit atunci când ştiu că am timp liber.
De când mi-am luat permisul de conducere, în fiecare zi „sufăr” de ceea ce numim dor de ducă. E drept că deocamdată îmi lipseşte maşina, dar sper că în curând o să am una şi sunt convinsă că va ajunge să se sature, sărăcuţa, de dorul meu de ducă şi de cheful meu de viaţă. Sau, cine ştie, poate că o să se înveţe de „mică” şi-o să-i placă şi ei să descopere locuri noi alături de mine.
Dacă aveţi poveşti despre cheful de viaţă, le puteţi lăsa în comentarii, ca să ne creştem optimismul, sau le puteţi înscrie în Enciclopedia chefului de viaţă, un site simpatic pe care l-am descoperit de câteva zile.
Şi nu uitaţi să zâmbiţi! :)
Te aprob! Cheful de viaţă chiar vine trăind! :)