Cum am ajuns piţipoancă

Înainte de a pleca la Arsenal Park, am primit prin poştă o gentuţă de la Piku [sau Pikaciuca; a doua din postul ăsta, că prima era deja vândută]. Normal că am umplut-o cu tot felul de lucruri trebuincioase şi de strictă de necesitate şi am luat-o cu mine în weekend-ul de vis. În ultima zi la Arsenal Park, a venit şi Lucian, care printre altele a avut grijă pe tot parcursul zilei să îmi mute cana cu cafea spre mijlocul mesei, pentru că era prea la margine şi ştia de data trecută ce mi se poate întâmpla [o cană plină de cafea vărsată pe blugii mei preferaţi, de un albastru deschis, deschis].

Când Marius Cristescu ne-a plimbat cu tractorul de artilerie, am plecat din cameră direct pe coclauri, pentru că atunci mă trezisem. Şi cum să pleci din cameră fără ţigări, cheia de la cameră şi alte obiecte de strictă necesitate? Aşa că le-am pus pe toate în gentuţă şi-am sărit în tractor [ce beton sună!]. După vreo 20 de minute, m-am dezechilibrat, iar Lucian a observat că ţineam gentuţa la încheietura mâinii, pentru că mâinile-mi erau ocupate cu marginea tractorului, de care mă ţineam ca să nu zbor. Şi replica lui a fost:

– Poşetuţa asta face parte din colecţia toamnă-iarnă 2009?
Să zică „merci” că n-aveam tocuri. :))

3 thoughts on “Cum am ajuns piţipoancă”

  1. Doresc sa precizez ca posetuta care s-a dat cu transportoru’ este din colectia toamna-iarna a „pitipoancelor de companie”. Cu accent pe „a”. S-a demonstrat inca o data ca ORICE BLOGERITA POARTA IN POSETUTA TITLUL DE PITIPOANCA (Cu simpatie, Lucian!)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.