Decembrie fără zahăr

Mi-am propus să rezist o lună fără dulciuri – culmea, chiar luna decmbrie, poate cea mai dulce lună din an, cu ciocolate de tot felul în ediţie specială, cu posibile cadouri dulci, cu zahăr peste tot şi din toate părţile. Dacă trec cu bine de 15 decembrie, mă declar mulţumită.

Prima zi a fost grea. Mă loveam la tot pasul de M&M’s, Snickers, Nutella, pufuleţi înveliţi în ciocolată şi câte şi mai câte. Aşa-i dacă îţi faci stocuri… În total, cred că am fost pe punctul de a ceda de vreo 10 ori. Dar nu am cedat.

În cea de-a doua zi, pe când mă gândeam că pot renunţa la micul meu experiment, că oricum nu spusesem nimănui despre el şi un pic de dulce n-a omorât pe nimeni, am dat, cu totul întâmplător, peste un articol mai vechi scris de Cristina: „Zahărul ca drog”. Nu am căutat eu, m-a găsit el. Era în subsolul unui alt articol, la „articole asemănătoare”. :)

L-am luat ca pe un semn, deşi eu nu prea cred în semne, şi am hotărât să continui cu abstinenţa de la zahăr. Uşor de zis…

În 2 am dat peste trei mini-Eugenii şi o pungă de ciocoleţi care mă aşteptau în sertarul de la birou. Tot eu mi le lăsasem, pentru că în fiecare miercuri mă gândesc la mine cea de lunea viitoare şi îmi las câte ceva bun, ca să-mi încep săptămâna cu zâmbetul pe buze. De ciocoleţi am scăpat uşor, l-am obligat pe Copilu’ să-i mănânce. Eugeniile sunt încă în sertar.

Ziua a treia a trecut cu multă apă şi o conservă de mazăre şi aproape un kilogram de clementine. Ştiu că e mult zahăr în aproape toate alimentele, de-asta am vrut să nu mai consum în plus. Nu ţin vreo dietă, pur şi simplu nu mai păcătuiesc cu M&M’s, Corny de banane [cea mai nouă descoperire în materie de dulciuri păcătos de bune] ori alte dulciuri.

În cea de-a patra zi am avut foarte mult de lucru şi cum mi-am golit sertarele de la redacţie, nu am avut nici ispite. Am mâncat, din nou, multe clementine.

Şi iată-mă ajunsă în ziua a cincea, 5 decembrie. Azi am trişat cu un Mentos, dar sunt mândră de mine, pentru că am fost la cumpărături şi nu mi-am luat decât o ciocolată Ritter cu portocale şi caramel, pe care o s-o pun sub pom şi cu care o să mă răsplătesc spre sfârşitul lunii.

Pe măsură ce trec zilele, o să actualizez articolul ăsta. Mi-e teamă că dacă nu-l public acum, cedez tentaţiei de a ingera zahăr şi nu vreu asta. Nu visez noaptea cu ciocolată, nu înghit în sec când văd reclamele la dulciuri – şi-s al naibii de multe, că-i decembrie!, nu sunt atât de disperată sau dependentă pe cât credeam. Ba mai mult, pentru că mi-am impus eu să nu mai mânănc dulciuri şi pentru că restricţia este de o lună sau mai puţin, deci limitată în timp, nu am nici un stres.

Ah, da, ieri a venit Sebi acasă cu o tavă plină cu eclere şi un Kurtos de la Deva. Nici măcar nu le-am mirosit!

Ziua 11: Iată-mă ajunsă în ziua a unsprezecea a acestui experiment! Nu credeam că o să rezist. În urmă cu două seri, negociam cu mine, în gând: oare dacă mănânc un singur M&M, unul singur, o fi foc? La urma urmei, asta-i şi ideea renunţării, să nu te laşi de tot, să nu-ţi pui „frână”, să ai măcar o zi de trişat. Nu am reuşit să mă conving, aşa că bomboanele colorate au rămas neatinse. Dar să ştiţi că nu trece seară în care să nu visez boluri mari pline cu bomboane Kinder sau M&M’s colorate! Să vedem cât mai rezist. :)

Foto de aici; Am mai făcut un experiment asemănător atunci când am încetat să mai pun zahăr în cafea. Aici am povestit experienţa.