Octombrie!

Am intrat în luna mea. Luna mea preferată, pentru că e luna în care m-am născut eu, pentru că nu mai e cald, e toamnă – anotimpul meu preferat şi… în fiecare an, în octombrie, parcă e ceva în aer. Dacă aţi văzut filmul „Chocolat”, ştiţi treaba cu vântul de la răsărit [sau aşa ceva]. Read More …

Curăţenie. Iar.

Anul ăsta am avut cam de multe ori impulsul de a face „curăţenie generală” – fie că asta a însemnat o oarecare ordine în viaţa profesională, fie că am aruncat la gunoi unele sentimente care-mi făceau rău, fie că mi-am aruncat o mare parte din suvenirurile care, prin prezenţa lor, îmi produceau suferinţă… şi nici Read More …

Faceţi cunoştinţă cu piticii mei [1]

…piticii mei de pe creier, adică. Astăzi, vi-l prezint pe piticul responsabil cu pixurile. Să-i zicem Pixulescu. Deşi se pare că piticul cu pricina exista pe creierul meu încă din fragedă pruncie, el nu şi-a făcut cu adevărat simţită prezenţa decât relativ recent, adică de vreo patru, cinci ani. De ce spun că îl aveam Read More …

Vând timp liber

Toată lumea se plânge de lipsa timpului. „N-am timp nici să respir, de timp liber nici nu mai poate fi vorba”. Ştiu cum e, am fost şi eu aşa, cândva. Dar acum am destul de mult timp liber, uneori chiar enervant de mult timp liber, aşa că dacă sunteţi interesaţi, vând. Cumpără cineva?