La ultimul loc de muncă aveam depozitate câteva sute de capace din plastic de la diverse PET-uri. Le strânsesem pentru asociația Capace cu suflet, dar nu am apucat să le duc la destinație, pentru că asociația nu are oameni în orașul meu.
Când am schimbat job-ul, am lăsat capacele cu gândul că mă voi întoarce după ele. În sfârșit, le-a venit vremea într-o zi când se pregătea o curățenie generală acolo unde le lăsasem eu și a trebuit să le iau. Cu ele în portbagaj, mă duc la Kaufland, să golesc sacoșa cu reciclabilele care se adunaseră.
La coadă la containerul de reciclare , o domnișoară aduna capacele de la sticle cuiva care venise cu mulți saci mari de PET-uri. Din vorbă în vorbă, o întreb ce face cu ele. Le strângea pentru un proiect la facultate – lucrarea de disertație, proba practică, piroliza plasticului.
Am cinci bidoanede 5 litri pline cu capace, le vreți?
Sigur că le voia. I le-am dat. Astfel, capacele au așteptat luni la rând să ajungă exact acolo unde trebuiau să ajungă! Eu mi-am golit portbagajul și așa mic, ea nu a mai stat să adune capac după capac, pentru că i-am furnizat eu destulă „materie primă” (sper).
Asta numesc eu serendipity.
Cuvântul definește descoperirea fericită și neașteptată a ceva bun, în timp ce căutai altceva. Este acea întâmplare norocoasă care pare să vină din senin, fără să o fi plănuit.
A fost inventat în 1754 de scriitorul britanic Horace Walpole, inspirat de un basm persan numit „The Three Princes of Serendip”, în care protagoniștii făceau mereu descoperiri neașteptate prin înțelepciune și observație.
Un alt exemplu:
O zi de sâmbătă plină, plec din Hunedoara după ce am umblat că o găină fără cap, opresc la târgul de vechituri, merg la Blaj și mă mai plimb câteva mii de pași, merg pe dealuri, iar seara ne dăm seama că e prea târziu ca să comandăm pizza telefonic, așa că luăm mașina și mergem la pizzerie.
Avem multe comenzi, durează 40 de minute, ni se spune. Era deja 22. Așteptăm, ce să facem?
Propun o plimbare pe la noua sală polivalentă din oraș. Și ce bine am făcut!
Am ajuns într-un loc parcă desprins din povești, dacă mă lăsai acolo aș fi jurat că nu sunt în România sau că sunt într-un complex rezidențial dintr-un oraș mare! Sala, evident, închisă, dar pe lângă ea totul este super frumos amenajat și mai există și un parc modern, cu plante scumpe și frumoase, cu gazon, cu stropitori care întrețin gazonul pe timpul nopții… ceva de vis!
Și nu aș fi descoperit locul ăsta dacă nu aveam 40 de minute de „omorât” până să vină pizza!
