Ziua mea a venit şi-a trecut. Am împlinit 32 de ani

Aproape că-mi vine să zic că am împlinit 32 de ani pe nesimţite, dar asta m-ar face nesimţită şi zău că nu-s, sunt fată simţitoare, sunt o finuţă, ce pana mea!

Scriam pe Facebook că de când am împlinit 31, adică din octombrie 2013, am crezut încontinuu că am, de fapt, 32 de ani. N-am mai stat să fac calculul, mai ales că din ianuarie mi-ar fi dat 32 dacă scădeam 1982 din 2014 – sau poate că am calculat, fără să-mi dau seama că de fapt abia în octombrie 2014 îi împlinesc. Pe sfârşit de septembrie am început să mă gândesc tot mai serios la ZIUA MEA, o zi foarte importantă pentru mine [pentru toată lumea ar trebui să fie, mai importantă chiar decât revelionul sau alte sărbători care nu marchează neapărat ceva important pentru noi şi trecerea noastră prin viaţă] şi atunci m-a lovit: păi eu abia acum împlinesc vârsta cu care m-am „lăudat” tot anul! 

M-am simţit de parcă tocmai pierdusem un an din viaţă şi câştigasem unul – am pierdut definitiv anul în care am avut 31 de ani, dar am câştigat încă unul de 32. Ce-mi mai place să mă complic aiurea, în definitiv sunt doar nişte numere, iar după 60 nu mai stă nimeni să se gândească dacă-s 67 sau 68. Sau stă, dacă ne luăm după bătrânii care dau „interviuri” la televiziuni, după cum a remarcat şi Sebi.

Culmea-i că abia în dimineaţa asta am realizat că, timp de un an întreg, am avut ca wallpaper pe laptop imaginea de mai jos. Nici nu scria mare, alb pe roşu, 31, de l-ar fi văzut şi Muşcata* care stă în blocul perpendicular pe-al nostru, la etajul trei.

31

Ce am învăţat în ultimul an? Multe, dar nu mi-am făcut nici o listă pe care să o transcriu aici. Singurele liste pe care le-am făcut anul ăsta au fost cele de cumpărături/cheltuieli. Am încercat să-mi monitorizez acitivitatea financiară şi după şase luni epuizante m-am lăsat păgubaşă, la propriu şi la figurat! Am umplut o agendă cu absolut toate bonurile şi am notat cu sfinţenie absolut toate cheltuielile pe care le-am făcut. La sfârşitul fiecăreia dintre cele şase luni am încercat să fac un total, mi-am pus mâinile în cap [„De unde am cheltuit atât, dacă eu câştig mult mai puţin?” > ANAF ALERT!] şi mi-am propus ca luna viitoare să nu mai cheltui banii pe toate tâmpeniile.

Nu mi-a ieşit de fiecare dată. În continuare sunt o mare cheltuitoare şi în continuare nu mă dau banii afară din casă. Şi cât timp nu mă dă nici banca afară din casă, e bine, înseamnă că păstrez un oarecare echilibru, nu?

După 32 de zile de naştere, am ajuns la concluzia că nu îmbătrâneşti de pe o zi pe alta, că nu începi să te ramoleşti fix la ora la care ţi-a spus mama că te-ai născut, că nu devii brusc mai înţelept atunci când se schimbă data la calendarul computerului aşa cum nu devii nici mai deştept după ce citeşti o singură carte. Actually, pe asta cu cărţile n-am nimerit-o, fiecare carte citită înseamnă măcar un neuron mai fericit şi mai bine hrănit – un gând pe care trebuie să-l ţin minte, că am cam rămas codaşă la capitolul „citit”.

Totuşi, un pic de atenţie la sănătate, la dantură, la stilul de viaţă se impune după 30 de ani, că tot se întreba Diana Ribana pe Facebook dacă-i chiar aşa de nasol odată ce treci de vârsta asta „critică” [simt că persoanele deja trecute de 35-40 strâmbă din nas şi mi-ar arde una dacă ar putea]. Nu simţi dintr-o dată că începi să îmbătrâneşti, dar dacă ai trecut prin cel de-al doilea deceniu de viaţă sperând că tot restul vieţii vei avea acelaşi corp, acelaşi metabolism şi aceeaşi energie, vei avea o surpriză neplăcută. Cu alte cuvinte, ce-ai semănat la sfârşitul erei „20-something” vei culege la începutul „30-something”. Pielea nu mai e atât de fermă, „carnea” nu mai e „tare”, îşi fac apariţia, timid, primele riduri, nu mai rezişti să nu dormi câte o noapte şi a doua zi să te simţi fresh până seara, când eventual te odihneşti, dacă nu e nici o petrecere pe nicăieri, sunt multe „nu mai…” de la 30 de ani încolo.

Dar sunt şi lucruri faine – după 30 cam ştii ce vrei să faci cu viaţa ta, îţi faci planuri sau le ai deja făcute şi începi să le pui în aplicare, multe persoane din generaţia mea abia acum se gândesc să facă un copil, se căsătoresc [eu m-am grăbit puţin, dar dacă atunci m-a cerut băietul ăsta, nu se făcea să-l refuz, nu? Nu regret nimic] etc.

Una peste alta, eu zic să nu vă speriaţi dacă se apropie „marele 30”. Nu e deloc înfricoşător şi odată ce treceţi de primul hop, poate faceţi ca mine şi număraţi din doi în doi!

Anul ăsta, de ziua mea, am stat mai mult cu ochii în laptop, am făcut măsurători, am răspuns la mailuri şi am coordonat chestii. Eram la câteva zile distanţă de cel mai frumos cadou pe care l-aş fi putut primi. Nu vă gândiţi la treburi „mari”, că nu am fost şi nici nu sunt gravidă, am primit o redecorare a camerei în care stăm noi, eu cu Sebi. Şi e WOW, atât de WOW, încât mă deprim când trebuie să plec de acasă şi să stau în redacţia aia mizerabilă – pe care tot noi o murdărim, dar nu vine nici un pitic cu buretele s-o cureţe noaptea.

Din păcate, despre cadoul meu minunat nu vă pot spune încă mare lucru, aştept o confirmare sau, în cel mai rău caz, veţi afla toate detaliile în primăvara anului viitor, când apare… dar deja am zis mai mult decât aveam voie. Uf.

*Muşcata e un personaj căruia trebuie să-i dedic un articol separat.

Dacă ai găsit o greșeală de redactare, mi-o poți semnala selectând textul cu pricina și apăsând Ctrl+Enter. Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.