Mamă, ce draci am!

Mă enervez foarte uşor – uşor în sensul de repede, nu de „light”. Asemeni domnului Goe, când lucrurile nu se aranjează aşa cum îmi convine mie, imediat îmi sare ţandăra. Când trenul întârzie – adică de fiecare dată, nu dau din picior, urlând: „Mamaie, da’ de ce nu mai vine odată? Eu vreau să vie!”, dar mă simt foarte nedreptăţită; adică eu le plătesc biletul în avans, ca la ştim-noi-cine, iar ei mă fac să aştept, din timpul meu, pe banii mei?! Ei, drăcie! [Exagerez, nu zic niciodată „drăcie” şi nici „drăcia dracului”.]

Mă enervez şi atunci când lucrez ceva, iar apoi vin alţii şi-mi spun că nu-i bine. Cipri, şeful meu, îmi mai cere să modific câte o pagină, rar de tot, dacă nu-i place lui ceva sau dacă i se pare că o poză nu dă bine în locul ăla. Şi dacă, cumva, poza aia dă bine, mă încăpăţânez s-o las acolo. În general nu comentez, pentru că omul îşi cunoaşte meseria, dar să-l ferească sfinţii să am eu dreptate şi să-mi atragă atenţia pe nedrept! Tehnoredactorul sigur pe el dezlănţuie copilul răsfăţat şi să te ţii!

Mă enervează la culme oamenii care au impresia că le ştiu pe toate. Nu ai cum să le ştii pe toate, iar când vii şi-mi spui mie că trebuia să pun poza aia mai mare, te-o trăznit!

Şi mă mai enervează când lucrez degeaba, aşa cum şi tu m-ai enerva acum, dacă mi-ai spune că mă repet. :D Nu cred că urăsc ceva mai mult decât să muncesc „în gol”: pagini pierdute şi refăcute pentru că s-a luat curentul şi eu nu aveam backup, „că doar mie nu mi se opreşte calculatorul când se ia curentul”, articole rescrise pe blog pentru că nu am copiat textul în clipboard înainte de a salva sau publica, lucrări refăcute de la zero pentru că beneficiarul mi-a dat mână liberă, doar ca să concluzioneze că de fapt vrea mai multe poze şi – întotdeauna – sigla mai mare.

Sunt sute de lucruri care mă scot din sărite şi mă fac să vreau să urlu cât mă [mai] ţin plămânii. Din fericire, pe cât de repede mă enervez, pe-atât de repede mă şi calmez. Oamenii din jurul meu s-au obişnuit şi ştiu că atunci când scot flăcări pe nas sau fum pe urechi trebuie să mă lase în pace cinci minute, maxim şasă. Îmi revin cât ai zice Popocatepétl*.

Nu uita că eşti invitată în Clubul cititoarelor de bloguri feminine deschis de Unica. Şi ca să nu mă enervez, te rog să-ţi faci un cont şi să mă susţii cu un click aici. Şi îţi mai dau un motiv pentru care trebuie să-ţi faci un cont aici: fiind cea mai activă pe site, vei câştiga un premiu surpriză. Aşa că nu e suficient să te înscrii, ar fi bine să fii şi foarte activă. Nu vreau să cred că am 35 de cititoare şi nici măcar un singur mesaj. Deci ne vedem acolo? Pretty please?

* Popocatepétl nu este nici un crocobaur, nici şocâte şi nici vreun alt nume inventat, ci un vulcan în Mexic. Analogia nu este întâmplătoare.

6 thoughts on “Mamă, ce draci am!”

  1. Denisa, no offense, dar mi se pare ca nu prea traiesti in lumea reala… deoarece aici in lumea reala seful are intotdeauna dreptate… uite eu personal pe colaboratorii mei ii pun cateodata sa refaca ceva facut foarte bine doar ca sa nu si-o ia in cap si sa-si inchipuie ca fac treaba prea buna… iar daca indrazneste unul macar sa-mi sugereze ca s-ar putea sa nu am dreptate a zburat in secunda doi. :))

  2. :)
    Adica ca si cu dragostea, se aduna, erupe si se raceste.
    Ps: A nu se uita ca dupa aceea apare vegetatia luxurianta si viata se dezvolta mult mai repede si mai diversificata… :P

  3. hihi bogdan si denisa, pozele din comentarii parca exprima exact ce-ati scris!..
    b: „denisa, .. stii .. sefii .. nu e chiar asa ..”;
    d (usor incruntata): „eu am dreptate! Punct.”
    hihi ce m-am amuzat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.