Spaghete carbonara, v-am făcut!

Au fost foarte mulți ani în care nu am mâncat deloc paste. Pe vremea mea, nici măcar nu le zicea așa, se numeau macaroane și tăieței [nu tăiței], iar spaghetele au apărut după 1990.

Mama făcea destul de des macaroane cu brânză, iar eu uram din tot sufletul acest fel de mâncare. Când simțeam mirosul ăla de brânză sărată încălzită, mi se întorcea stomacul. Gustul nu mai știu cum era, cred că mi-am reprimat definitiv această amintire gustativă.

Așa se face că am trecut de adolescență și am intrat în adulthood maturitate cu ideea fixă că nu mănânc paste aproape deloc, doar dacă vorbim despre macaroane cu nucă, niște chestii delicioase pe care le-aș mânca oricând. Hai, dacă nu e altceva de mâncare, mă sacrific și mănânc paste cu sos de roșii, dar nu cu sos alb, nu cu brânză, no way, Jose!  

Aveam prietene care erau înnebunite după spaghete carbonara. Mereu le-am considerat niște snoabe, că nu pot mânca o pizza, ca toată lumea, ci trebuiau să-și comande ele paste carbonara. Ce cuvânt urât! Mă duce cu gândul la ceva carbonizat, nu la ceva delicios! Sigur pastele alea au gust de cărbuni, altfel de ce le-ar zice „carbonara”?

Cam astea erau gândurile care mă bântuiau când mă gândeam la paste, spaghete carbonara etc. Așa cum n-am mâncat prăjitură cu salam ani de zile, la fel am făcut și cu pastele.

Nu mai țin minte când s-a produs declicul – nu cred că sunt doi ani de-atunci, totuși. Am fost cu un grup de prieteni la o pizzerie din Hunedoara care are și paste și, cumva, m-am lăsat convinsă că pastele picante făcute la cuptor sunt delicioase. Nu prea refuz eu o mâncare picantă, așa că am îndrăznit. Mamăăă, m-a lovit în moalele capului gustul ăla de paste învelite bine în sos de smântână și suficient de picante! N-a mai fost cale de întoarcere.

Apoi, pentru că pizzeria aia era prea departe, ne-am orientat către „Napoli”, o altă pizzerie, ceva mai aproape de casă. Surpriză: pastele de aici sunt la fel de bune, dacă nu chiar mai bune decât la „4 colțuri”. Și aici am făcut cunoștință cu spaghetele carbonara, nu pentru că mi-aș fi comandat eu, ci pentru că am dat iama în farfuria lui Sebi și am decretat că astea-s cele mai bune paste pe care le-am mâncat vreodată.

Astăzi, după două zile în care am tot amânat să-mi comand o porție de carbonara, pentru că aveam mâncare gătită lăsată de Sebi și nu se face să comanzi de mâncare când ți-e frigiderul plin, am pus mâna pe telefon și am format numărul. A sunat de patru ori, n-a răspuns nimeni și mi-am amintit cu cât sictir se răspunde la telefonul ăla [am văzut asta într-o seară, când eram în restaurant]. M-am enervat, că mie-mi era foame și știam că o să mai dureze, așa că am închis și m-am pus pe căutat. Păi ce, dacă Sebi poate să facă orice, eu nu pot să amestec niște spaghete cu un sos de smântână?

Ba, uite că am putut. Așa cum în urmă cu doi ani am făcut și primele mele șnițele, am reușit să fac și spaghete carbonara, din prima, fără să-mi dea ceva eroare prin bucătărie. Ce-i drept, m-am chinuit crunt cu parmezanul, pe care îl aveam în „bloc” și nu ras. Al naibii săpun, mi-a luat mai mult să rad 50 de grame de parmezan decât tot restul rețetei! Dar a meritat, zău.

pasteAm urmat pas cu pas instrucțiunile de la prima rețetă pe care mi-a dat-o Google, deși chiar pe punga de spaghete era o rețetă similară, tot pentru carbonara. Ei bine, de-acum încolo, când am poftă de paste, mi le voi face acasă, pentru că așa știu exact ce fel de bacon pun în ele și nu mai risc să dau peste șuncă de doi lei, de-aia cu „coajă”, așa cum mi s-a întâmplat de câteva ori la Napoli, „săpun” [parmezan] mai am, smântână se găsește și cu spaghetele m-am descurcat admirabil, am reușit să nu le ard sau ceva. :))

Alte dovezi foto nu am, că după ce am tras jumate de oră de parmezan, nu mi-a mai venit să fac platingu’, chef, pur și simplu mi-am pus o porție sănătoasă într-un castron și-am înfulecat… pe-o șa și v-am spus povestea așa.

Foto featured: Spagetti alla carbonara, de pe Shutterstock

4 thoughts on “Spaghete carbonara, v-am făcut!”

  1. Tai bacon-ul feliuțe, îl prăjești în unt, adaugi smântână pentru gătit, sare și piper după gust, când clocotește adaugi spagtetele (taliatele merge și mai bine!) fierte în prealabil „al dente”, le mai ții pe foc până se absoarbe toată smântâna și obții o porție de paste cu sos alb absolut delicioasă. Evident că se pot aduce orice adăugiri … :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.