Redescoperirea României pe două roţi [x2]

În luna iulie, Sebi şi Robert redescoperă România. Nu că ar fi ei antisociali, dar proiectul Petrom – din care sunt mândră că am făcut şi eu parte – se „întâmplă” pe patru roţi, cu Dacia Duster, adică, iar Sebi şi Robert sunt motociclişti şi şi-au dorit ei foarte mult să facă nebunia asta. Aşa Read More …

Redescoperă România 3

Cei douăzeci de norocoşi care participă la excursia cu numărul trei Redescoperă România au pornit la drum încă de azi dimineaţă, aşa că deja sunt în Cluj şi tweetuiesc în draci pe #dinRomânia. Cea de-a treia excursie îi va duce prin Transilvania, mai precis în Podişul Transilvaniei. Tura asta participă următorii: Bobby Voicu (blog | twitter Read More …

Un premiu pentru Robintel

Robintel, unul dintre cei mai vechi şi fideli cititori ai acestui blog, primeşte din partea A&A Records un premiu foarte fain, constând într-un album foto despre Sighişoara – Centrul istoric, de Ioana Pârvulescu, şi un CD cu muzica lui Gheorghe Zamfir – Cele mai frumoase Doine, cu Cristian Micşunescu la orgă. Motivul pentru care am Read More …

La drum cu staţia CB. „Drumuri bune, colegii!”

Ca să fie clar și să nu mai uit: CB vine de la Citizen’s Band. [„a system of short-distance radio communications between individuals on a selection of 40 channels within the 27-MHz (11 m) band” – Wikipedia] În Redescoperă România, „colegii” aveau stații de emisie-recepție tip walkie-talkie, prin care comunicau între mașini. Se făceau glume, Read More …

Redescoperă România – the end?

Inițial, programul meu post-Redescoperă România era mai lung. L-am schimbat în momentul în care mi s-a aprins beculețul deasupra capului și am realizat că Acceleratul o-mie-şapte-sute-nu-știu-cât nu e singurul tren care pleacă spre Deva. Cu biletul pentru următorul Rapid în buzunar, cele două ore și jumătate petrecute în compania „Nedoamnei” au trecut de parcă ar Read More …

Redescoperă România – ziua 4 [7]: Târgovişte

Am rămas în urmă cu relatarea ultimei zile din excursia Redescoperă România, din mai multe motive. Unul ar fi că odată ajunsă în Gara din București, eram cu toate bateriile descărcate: ale mele, ale telefoanelor, a laptopului, așa că nu a mai fost rost de scris pe blog. Apoi, am întâlnit-o, în sfârșit, pe Nedoamna, Read More …

Oameni cu „O” mare

N-am mai putut să folosesc titlul „Ospitalitate românescă”, pentru că Siropel şi-a pus scăunelul la coadă la lapte încă de dimineaţă şi eu n-am mai „prins” nimic. Asta-i viaţa, ne descurcăm cu ce avem. Când am ajuns în satul Olari din judeţul Vâlcea, nu ştiam la ce să mă aştept; numele e destul de edificator, Read More …

Redescoperă România – ziua 3 [6]: off-road, Cetatea Poenari şi Târgovişte

După o noapte foarte, foarte scurtă, azi am avut parte de încă o zi lungă şi plină. Am început-o cu o cafea băută pe fugă – chestie care îmi dă peste cap toată ziua-, un mic dejun halit rapid şi trambalarea bagajelor la maşină. Aici o să fac o paranteză şi-o să notez, mai mult Read More …