Ne vedem la Sighişoara?

Anul acesta, Festivalul de Artă Medievală de la Sighişoara are loc în perioada 20-29 iulie 2012 [că despre 2012 vorbim]. Programul arată aşa: Vineri, 20 iulie 2012: Sighişoara Medievală Tradiţională Sâmbătă, 21 iulie 2012: Sighişoara Medievală Meşteşugărească Duminică, 22 iulie 2012: Sighişoara Medievală Sighişoreană Luni 23, marţi 24, miercuri 25, joi 26 iulie 2012: Sighişoara Medievală Read More …

În căutarea „adidaşilor” perfecţi

Adidas, adidaşi – Substantiv propriu transformat de români în substantiv comun: încălţăminte sport. Sau, dacă doriţi definiţiile oficiale, link. Primii „adidaşi” de care-mi amintesc erau nişte „Pume”, adică acele cópii chinezeşti sau turceşti ale ghetelor sport Puma. Dacă aţi copilărit în anii ’90, sigur îi ştiţi. De-atunci nu m-am prea omorât cu încălţările sport, pentru că Read More …

În redacţie, la un ceai înfloritor

Până ieri habar nu aveam că există ceaiuri care înfloresc. Am aflat de existenţa lor atunci când am primit, prin curier, un plic care conţinea o cutie cilindrică din carton. Înăuntru, doi bulbi de ceai care înfloresc, fiecare ambalat ermetic. Curios ca-ntotdeauna, al meu soţ nu a mai stat la discuţii şi a desfăcut un Read More …

Biserica din Făgăraş şi câteva întrebări fără răspuns

Sau, cum ar zice înalt prea sfinţiţii, aici sunt banii dumneavoastră: ai celor care, în loc să munciţi ca să vă faceţi o viaţă mai bună, preferaţi să vă rugaţi pentru o viaţă mai bună ai celor care, loviţi de o boală gravă, în loc să vă trataţi şi să vă cumpăraţi medicamente, alegeţi să Read More …

Muzeul jucăriilor şi machetelor din Brighton, Anglia

Colegu’ Winnie a fost într-un „scurt” concediu de două săptămâni în Anglia, lăsându-mă singură cu ziarul. Nu m-am supărat pe el, pentru că şi eu îl mai las cu toate pe cap [chiar săptămâna viitoare :D], în schimb i-am cerut voie să pun pe blog pozele pe care le-a făcut în Muzeul jucăriilor şi machetelor Read More …

Bijucăria săptămânii VII: broşe pictate manual de la omărgică

Azi continui seria produselor realizate manual cu broşele pictate manual de la omărgică. Nu mai ştiu cum am descoperit magazinul ei, cert este că mi-am cumpărat în urmă cu vreo doi ani o astfel de broşă cu o fetiţă care stătea în ploaie – pe vremea aia eram Raingirl pe Twitter – şi mi-a plăcut Read More …