Idei pentru un mic dejun sănătos

Sunt mereu în căutare de idei bune, de orice fel. Dacă veniți pe blogul ăsta de ceva vreme, știți că nu mă pasionează gătitul, dar îmi place mâncarea bună. Mi-au trebuit ani buni de încercări ca să reușesc, într-un sfârșit, să mănânc dimineața. 

Nu știu cum se face, dar sunt exact ca Raluca atunci când sunt în concediu/cazată la hotel sau pensiune: brusc, mi se face poftă de ceva sau foame încă din prima oră de la trezire, chestie care acasă nu se întâmplă aproape niciodată. Și pentru că sunt fix de aceeași părere, nu are rost să rescriu ideile ei, așa că o să las link către articolul ei de câte ori va fi nevoie:

Chiar dacăîn mod curent tu refuzi să acorzi lumii atenție înainte de ora 10, iar când o faci funcționezi pe bază de cafea până la prânz, la hotel e locul unde micul dejun e sfânt. Practic, dacăîl ratezi, jumătate din farmecul șederii s-a spulberat.

Am fost invitată să încerc câteva mostre ale mic dejunului sănătos propus de BeeNuts: muesli și miere cu fructe/nuci. Practic, muesli-ul îți oferă necesarul de fibre ca să începi ziua cu stângul, iar mierea, fiind foarte dulce, îți dă energie ca să funcționezi cum trebuie până la prânz. Iar fructele și nucile „scăpate” în borcanul cu miere îi dau un gust absolut delicios!

mic dejun beenuts 02

Totuși, oricât mi-aș dori eu să mănânc mai sănătos, nu reușesc să mă obișnuiesc să încep ziua cu muesli. Sunt buni, sunt sănătoși, fibre etc, dar amestecați cu lapte mi se pare că mănânc o supă dis-de-dimineață [dis, vorba vine!], iar amestecați cu miere sau iaurt parcă-s prea nu-știu-cum. Deh, mofturi, că de fapt îmi plac, doar că sunt prea comodă și am alte preferințe.

mic dejun beenuts 01

De exemplu, de ceva vreme îmi fac un fel de piure de banane, că nu-i pot spune chiar smoothie, fiind destul de gros. Amestec o cantitate „sănătoasă” de banane cu suc Tedi cu zmeură și lapte, variind proporțiile de lapte/suc în funcție de stoc sau de cheful pe care îl am. Dacă știu că urmează să consum amestecul imediat, îi pun mai mult lapte, iar dacă urmează să îl păstrez la frigider sau congelator, o las mai moale cu laptele și pun mai mult Tedi.

Torn apoi piureul rezultat în sticluțe de 200-300 de mililitri din care îl beau cu paiul, o sticluță dimineața, în paralel cu cafeaua, deseori acompaniată de niște semințe de floarea soarelui, prăjite dar nesărate. Bineînțeles că pentru combinația asta nu am poze, că întotdeauna o mănânc cu poftă și oricum nu e foarte arătoasă. Poate în viitor o să fac și niște poze mai arătoase cu piureul de banane, deși e doar o cremă de culoare nedefinită, cu o textură greu de descris, care însă are un gust divin.

Dar astea sunt chestii pentru oameni ca mine, cu timp liber la dispoziție. Pentru acelea sau aceia dintre voi care nu prea au timp de pierdut dimineața, cei de la BeeNuts propun mai multe variante de mic dejun sănătos.

mic dejun beenuts 03

Intrați pe site, combinați și potriviți și bucurați-vă de un mic dejun de-a gata, numai bun de luat în concediu, la birou sau oriunde mergeți și știți că trebuie să mâncați ceva ca să începeți ziua cu bine.

mic dejun beenuts 04

Sau puteți să-mi spuneți ce mâncați voi la micul dejun, poate facem împreună rost de o listă cu mai multe idei numai bune de pus în practică!

Bonus: așa arăta prânzul meu în perioada în care am mers la muncă de dimineață, că doar așa cred unii că se face presa, cu program de la 9 la 5 hehehe. Știu că aduce mai degrabă cu un mic dejun, dar era destul de consistent și oricum nu aveam cum să mănânc ceva gătit acolo, în afară de pizza și alte bălării gustoase dar deloc sănătoase.

pranz

1 thought on “Idei pentru un mic dejun sănătos”

  1. De ani de zile mananc la micul dejun lapte cu cereale (sano vita sau k classic, ambele sunt bune), incalzite 2 min la microunde ca sa iasa un terci cald :) ma tine satula 5 ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.