Numa’ jandarm să nu fii!
N-o să discut despre jandarmii care au fost prezenţi la datorie în Piaţa Universităţii, la mascarada pe care televiziunile de scandal au numit-o „revoluţie”.
blog my mind
N-o să discut despre jandarmii care au fost prezenţi la datorie în Piaţa Universităţii, la mascarada pe care televiziunile de scandal au numit-o „revoluţie”.
Cam târzior, dar s-a lansat! Ieri, super fetele care au apărut în calendarul gândit de Criserb şi susţinut de Activia au ajuns, prin nămeţi, la F64, unde a avut loc lansarea oficială a calendarului #SuperFete cu #ObiceiuriSănătoase. Cum calendarul e cumva în ediţie limitată, adică nu a fost tipărit în mii de exemplare, fiecare dintre Read More …
A venit vremea să las lenea la o parte şi să vă recomand o nouă „bijucărie”, de data asta multele şi coloratele căciuli croşetate manual de către Anca Toma. Cea pe care am pus eu ochii s-a vândut, la fel cum s-au vândut şi celelalte căciuli vesel colorate. Au rămas doar căciulile în una sau Read More …
Scuzaţi, vă rog, „titlul tabloid”, nu m-am putut abţine. Aşa cum am spus aici, de ceva timp merg la Zumba. Despre cum e acolo o să povestesc în alt articol, important aici este că problema pe care o aveam la genunchiul drept s-a „extins” şi la celălalt, aşa că după fiecare oră de Zumba mă Read More …
Ce faci dacă într-o bună zi constaţi că-ţi lipseşte apoca? Te trezeşti, te ridici din pat, cu pleoapele pe jumătate lipite, şi te îndrepţi spre baie. Nici nu apuci să te dezmeticeşti când îţi dai seama: ai pierdut-o! Te uiţi în stânga, te uiţi în dreapta, cauţi în frigider, ba chiar arunci un ochi şi-n Read More …
Avertisment: probabil că articolul ăsta n-o să vă intereseze dacă nu aveţi blog, aşa că îmi cer scuze cititorilor care nu sunt interesaţi de subiect, dar unele lucruri trebuie spuse.
Era 1 noaptea, chemasem un taxi ca să merg acasă şi am coborât în stradă, să-l aştept. În Hunedoara e plin de câini vagabonzi, dar mie nu mi-e frică de ei, pentru că în general sunt prietenă cu toţi câinii şi ultima dată m-a muşcat un pechinez, în urmă cu 20 şi ceva de ani, Read More …
Așa cum știți, de-o vreme încoace tot „vânez” obiceiuri sănătoase. Încerc să mănânc mai sănătos, beau cafeaua fără zahăr, dar mai ales am început să fac mișcare. Încet, încet, o să îmi găsesc exact locul – Sală? Bazin de înot? Zumba? – în care mă simt cel mai bine și mi-am promis că atunci când Read More …
În decembrie, la Social Media Snow Camp, unde am fost invitată de Danone, a trebuit să spun, în câteva cuvinte, care e planul meu pentru campania Obiceiuri sănătoase. În sală erau, cred, sub 100 de oameni, majoritatea bloggeri ori reprezentanţi ai companiilor care au înţeles importanţa social media. Nu-i cunoşteam pe toţi, dar nici nu Read More …
Este Sony NEX 5. Evident că nu puteam să recomand altceva decât Sony, pentru că asta am folosit din 2006 până acum. Anul trecut, în vară, am testat un NEX cu obiectiv de 18-55 şi mi-a rămas gândul la el. Pentru că l-am primit fără manualul de utilizare şi eu eram obişnuită cu camere foto Read More …