Greve in Chianti – pe drumul vinului, în Toscana

Orașul Greve in Chianti este situat aproximativ la jumătatea distanței dintre Florența și Siena. Nu am mers la Siena, ne-am oprit aici, dar am aflat că în trecut, cele două orașe își disputau teritoriul dintre ele – așa a apărut legenda cocoșului negru, Gallo Nero. 

Officina Profumo Farmaceutica di Santa Maria Novella, din Florența: un loc unic și incredibil de frumos

Dacă ajungeți pe Via della Scala, la numărul 16, în orașul Florența (sau Firenze sau Florence, depinde de unde priviți), o să dați peste o intrare obișnuită în ceea ce pare încă un magazin înghesuit în centrul orașului. Nu iese în evidență cu aproape nimic, pentru că în zonă e plin de magazine care mai Read More …

Ați auzit de Telekom TV?

Sigur că ați auzit! Serviciile oferite de Telekom se extind: se extinde acoperirea rețelei Telekom de fibră optică în orașele București, Iași, Brașov, Suceava, Cluj-Napoca, Suceava, Baia-Mare, Constanța, Botoșani, Galați, Craiova, Deva, Timișoara, Arad, Pitești, Bacău, Brăila, Mediaș, Sibiu, Ploiești, Piatra-Neamț, Buzău, Focșani și Vaslui. Ca urmare a investițiilor semnificative ale companiei ce au dus la extinderea acoperirii rețelei Telekom Read More …

Mi-e greu să găsesc un titlu pentru acest articol despre urmările incendiului din clubul bucureștean Colectiv.

Orice titlu i-aș fi pus, după ce-l vor fi citit, câțiva dintre prietenii de pe Facebook îmi vor da unfriend și poate chiar block. Asta e, îmi asum acest risc. Mă uit la ce se întâmplă în București și, nu știu de ce, am o strângere de inimă când mă gândesc la toți acei tineri frumoși, Read More …

Zilele Porților Deschise la McDonald’s România

Luni, 2 noiembrie, am fost în vizită la McDonald’s. Numai că de data asta nu am mers în față, ci în spate, acolo unde nu au voie oamenii obișnuiți, de obicei. Am avut voie pentru că m-am înscris pe Facebook la un tur al restaurantului din Deva și pentru că între 2 și 8 noiembrie, Read More …