Lunea mâinilor îndemânatice: Pregătim cămara pentru toamnă!

De fapt, pentru mine „lunea” a fost săptămâna trecută, într-o zi de marți, când am continuat ce începusem cu o zi înainte. Impulsul mi l-au dat niște musculițe – multe! – care mișunau pe lângă niște cartofi care nu mai erau ca-n prima zi, dacă înțelegeți ce vreau să zic. 

Lunea mâinilor îndemânatice: cum depozităm șepcile?

Într-o bună zi, voi avea o casă perfect ordonată, ca în showroom-urile de mobilă. Până atunci, însă, adun idei, le pun în practică, încerc tot felul de variante noi de organizare și de sortare a lucrurilor de prin casă. Și vă mai arăt și vouă câte o idee, două. 

Lunea mâinilor îndemânatice: Creativitate pe caniculă

Cine a spus că nu poți fi creativ pe caniculă? Sigur nu eu! Creativitatea, cheful de a meșteri ceva, nu sunt condiționate neapărat de vreme. De câteva săptămâni, de când sunt șomeră, mi-am propus să îmi pun ordine întâi prin lucruri și apoi în gânduri. 

Lunea mâinilor îndemânatice: unde ne ținem trusa de manichiură?

Într-o bună zi, voi avea o casă perfect ordonată, ca în showroom-urile de mobilă. Până atunci, însă, adun idei, le pun în practică, încerc tot felul de variante noi de organizare și de sortare a lucrurilor de prin casă. Și vă mai arăt și vouă câte o idee, două. 

Lunea mâinilor îndemânatice: tablouri cu amintiri din călătorii

Ideea am cules-o de pe Pinterest: nu mai păstra amintirile din vacanţă într-o cutie, pungă sau într-un sertar, nu le mai ţine ascunse, etalează-le, ca să îţi aminteşti cu plăcere de toate vacanţele! Aşa că am cumpărat trei rame foto identice, pentru trei destinaţii de vacanţă pe care voiam să mi le amintesc mereu: Barcelona, Austria Read More …

Lunea mâinilor îndemânatice: Grătar de grădină construit de la zero

Articol scris de Tata, grătar construit tot de el. Atenţie: are multe poze! După ce am construit o afumătoare de care sunt mândru [scot afumături super, cine-a gustat păstrăvi afumaţi poate să confirme], am zis ca ar fi momentul să trec la nivelul următor: să-mi fac un grătar de grădină. Un grătar de grădină sau de curte Read More …

Lunea mâinilor îndemânatice: Nu mai arunca pungile de plastic!

Încă din 2009, pentru că suntem – nu-i aşa? – o ţară civilizată şi membră a Uniunii Europene, plătim ECOTAXA, un fel de taxă-pedeapsă pentru fiecare pungă de plastic pe care o cumpărăm de la supermarket. Anul trecut, când am fost în Serbia, mi-am amintit cum stăteau şi la noi pungile pe toate gardurile înainte Read More …

Lunea mâinilor îndemânatice: cuburi de gheaţă din cafea, cu lapte

Am tot văzut chestia asta pe Pinterest şi chiar dacă mi-am propus s-o încerc de multă vreme, abia acum i-a venit rândul. Dacă fac de două ori cafea la espressor într-o zi, mai mult ca sigur îmi va rămâne o ceaşcă de cafea pe care nu o mai beau şi o s-o arunc. Şi de fiecare dată când arunc cafea, mă Read More …

Lunea mâinilor îndemânatice: două scaune vechi vopsite şi retapiţate

Se dau două scaune vechi, atât de vechi, încât pe fundul lor scria preţul: 360 de lei bucata. Aş zice că au vreo 30 de ani, dar cred că de fapt sunt şi mai vechi de-atât. Aveam o viziune: cele două scaune, vopsite în verde şi portocaliu şi retapiţate cu un material pe care urma să-l Read More …