Să ascultăm ce spune Sperţi

Cam după ce am înţeles ce-s raspinării, am avut, pentru o scurtă perioadă de timp, o altă dilemă cauzată de exprimarea altora: cine este Sperţi şi cine l-a autorizat pe el să vorbească despre sucuri?  Oare toate sucurile sunt la fel?, întreba o reclamă din anii ’90. Să ascultăm ce spune Sperţi.

Multiplele „întrebuinţări” ale scaunului

Cred că, în cercurile noastre de prieteni, cu toţii ne referim la fecale folosind cuvântul… colocvial. Ştiţi la care mă refer. Singurele momente când spunem că avem sau nu avem scaun regulat sunt când ne aflăm în cabinetul medical sau în faţa unui doctor [medic, nu doctor în ştiinţe politice, că ăla n-are legătură] şi, eventual, când Read More …

Ziua mea a venit şi-a trecut. Am împlinit 32 de ani

Aproape că-mi vine să zic că am împlinit 32 de ani pe nesimţite, dar asta m-ar face nesimţită şi zău că nu-s, sunt fată simţitoare, sunt o finuţă, ce pana mea! Scriam pe Facebook că de când am împlinit 31, adică din octombrie 2013, am crezut încontinuu că am, de fapt, 32 de ani. N-am Read More …

Aşa să te tot întorci din concediu!

În urmă cu câţiva ani, lumea s-a scandalizat când s-a aflat că bugetarii au tot felul de prime, una mai „babană” decât alta. Printre ele, prima de revenire din concediu – aveai nevoie de nişte bani ca să-ţi cumperi ceva frumos şi să-ţi revii după una-două sau trei săptămâni petrecute departe de hârţoagele birocraţiei româneşti,de oamenii cărora le place Read More …