Medicina SRL

Am ajuns, ieri, la un cabinet privat care oferă servicii de medicina muncii & co. Eram „înarmată” cu fişa de şcolarizare pentru conducerea autovehiculelor, ceritificatul medical tip A, cartea de identitate plus nişte bani, că doar serviciile astea nu sunt gratuite. Scopul era să obţin cele şapte parafe necesare pentru a susţine examenul – v-am Read More …

„Am pe una care lucrează la ziar”

Asta am auzit în telefon atunci când am răspuns unui număr pe care nu-l mai aveam în agendă. Cu fiecare schimbare de telefon [de la E63 la ChaCha şi apoi la N9], mi-am trecut în agenda telefonică doar numele pe care le apelez frecvent, aşa că dacă mă sunaţi şi întreb „da’ cine eşti?”, să Read More …

„X” de la xilofon

Când eram mică, ai mei îmi cumpăraseră un xilofon colorat, cu plăci din metal şi beţişoare din lemn. Fiecare placă era colorată diferit şi chiar dacă n-am devenit un mare muzician, cred că de acolo am rămas cu obsesia pentru dungi colorate. Eram atât de mică, încât nu puteam spune „xilofon”, îi ziceam „ţiloţon”. Îmi Read More …

La dentist, altfel

De vreo trei săptămâni vreau să scriu articolul ăsta, dar am fost prinsă cu altele şi am cam uitat. Vă spuneam că am continuat să merg la dentist, ca să-mi rezolv toate problemele cu dinţii şi măselele, indiferent cât de mici ar fi ele. Pe când prima dentistă şi-a luat concediu de maternitate, unul dintre frumoşii Read More …

În weekend sunt la Feeric Fashion Days

Feeric Fashion Days Sibiu, cel mai mare festival de modă al anului, a început marţi, 26 iunie 2012, şi ţine până duminică, 1 iulie. Festivalul, ajuns la cea de-a cincea ediţie, a suferit modificări radicale faţă de ediţiile precedente, fiind mult mai mare și mai diversificat. Dacă edițiile anterioare durau doar trei zile, pentru ediția Read More …

O lună cu lentilele Optifog de la Essilor

Zilele astea se împlineşte o lună de când mi-am schimbat – pentru a câta oară? – ochelarii. Încercasem până acum mai toate lentilele disponibile pe piaţă, când am aflat despre existenţa lentilelor Optifog, care nu se aburesc. „Aşa ceva nu există!”, mi-am spus, întocmai precum Gheorghe la vederea unui elefant pe uliţa satului. Iar dacă Read More …

Mergem la B’estFest?

UPDATE: Random.org a ales, dintre cele 21 de comentarii valide, pe cel cu numărul 21 şi pe cel cu numărul 3. Aşadar, câştigătorii celor două invitaţii duble la B’estFest sunt Vlad şi Cătălin Vasile. Distracţie faină, dragilor şi vă mulţumesc tuturor pentru participare! Eu aş merge pentru Garbage şi Pulp; poate şi pentru Royksopp şi Read More …

Nu boicotez ce vreţi voi

BOICÓT, boicoturi, s. n. Interdicție declarată împotriva unui individ, a unui grup social, a unui stat etc. prin care se stabilește refuzul de a cumpăra, a vinde sau a întreține orice fel de relații cu cei supuși acestui procedeu. – Din boicota (derivat regresiv). [sursa] În 2009 mă amuzam când vedeam înverşunarea cu care unii români îşi jurau în barbă Read More …

Detoxicolon, după 21 de zile

Detoxifierea de primăvară s-a încheiat de ceva timp, am primit şi poveştile câştigătorilor, dar n-am apucat să le public, din cauză de lipsă de timp şi caniculă [aşa, Denisa, dă vina pe caniculă, e o scuză plauzibilă!]. Am folosit şi eu Detoxicolon, dar la un moment dat am întrerupt cura de detoxifiere pentru că trebuia Read More …