blog my mind
Astăzi împlinesc 33 de ani. Rotund… :) am zis că nu sunt deja la jumătatea vieții, pentru că femeile din familia mea au obiceiul de a trăi mai mult de 60-66 de ani, iar Sebi mi-a zis că sunt optimistă dacă îmi imaginez că voi trăi 100 de ani. Nu 100, i-am zis, ci 99! Acum… rămâne Read More …
Pe scurt, asta ar fi: zilele astea sunt cam ultimele de toamnă. De câteva luni îmi doresc să merg într-un „city break” la Orăștie și să stau o zi întreagă prin orașul în care am crescut. Nu am reușit, de parcă aș avea un job de 12 ore/zi! Dar de azi, gata, ies din casă cât pot Read More …
De mâncat prostii și dulciuri și mai ales de mâncat la ore nepotrivite am încercat să mă las, nu m-am lăsat de tot de mâncat! Totuși, e atât de greu, încât după primele zile mă simțeam de parcă m-aș fi lăsat de mâncat de tot.
Știți, ca în melodia aia: io am timp, am timp de tăte, am timp de tăte, io am timp, am timp de tăte, cât timp am. Am timp de tăte concursurile, am timp să studiez toate pliantele primite de la supermarket-uri, am timp să adun puncte la diverse promoții. Bani nu prea am, noroc că Read More …
Abia acum, când sunt în mijlocul unui experiment culinaro-dietetic care mă face să conștientizez tot felul de obiceiuri proastea, mi-am dat seama că nu am povestit niciodată pe blog, pe larg, despre dependența de picături de nas. Am fost ani buni dependentă de Rinofug și Bixtonim. Și când zic dependentă, nu exagerez cu nimic. Pantalonii Read More …
Guest post de Cristi Iuhasz. L-am rugat pe Cristi, care e foarte pasionat de dezvoltarea personală și care, deși are 20 și un pic de ani, știe exact ce vrea să facă în viață și lucrează constant ca să ajungă acolo unde își dorește, să îmi dea un răspuns la întrebarea: „Ce faci dacă la aproape 33 Read More …
Gata, începem să ne revenim. Sebastian a condus ca un erou 1.900 de kilometri în cele 8 zile cât am fost plecați. Am dormit în 4 case și deci în 4 paturi diferite, dintre care unul a fost, de fapt, o saltea gonflabilă pentru Sebi și o canapea pentru mine. Nu ne plângem; la cât eram Read More …
Nici nu mai știu de câți ani visez să vin aici. Oricum, de pe vremea când era musai să ai pașaport ca să poți trece granița cu frații noștri di pisti Prut. Iar acum, că se poate trece doar cu buletinul, am profitat, dacă tot umblăm creanga.
Spuneam „Da!” în fața ofițerului stării civile, apoi petreceam la un restaurant căruia nu i-am mai călcat de-atunci pragul, după care plecam într-un fel de săptămână de miere. Nici buletin n u mai aveam, era cu gaură, că tocmai îmi schimbasem numele și noul act de identitate nu a fost gata înainte de a pleca.
M-au furat. Asta îmi venea să strig când am constatat că de la cea mai bună trăgătoare cu pistolul am ajuns doar pe locul al treilea. După care mi-am amintit că m-am dus în poligon ca să mă distrez și nu să-mi măsor c*aiele cu ceilalți participanți.